Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FILM. Tragicomedia tranziţiei, după 15 ani

Publicat in Observator Cultural, vineri 4 februarie 2011 ·

În seara de luni, 31 ianuarie, cineclubul săptămînal de la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) a avut, din nou, doi invitaţi de marcă: regizorul Nae Caranfil şi actorul Mircea Diaconu au prezentat filmulAsfalt Tango (1997). Mircea Diaconu a povestit cum l-a revăzut pe Nae Caranfil în timpul caranavalului „Bucureştii la 1900“ din 1995. Se cunoscuseră înainte de 1989, cînd criticul Tudor Caranfil venise la Bulandra, pentru a-i lua un interviu actorului, însoţit de fiul său, pe atunci în ultimul an de liceu. După reîntîlnirea din timpul carnavalului, cînd lui Mircea Diaconu i s-a părut suspectă insistenţa cu care Nae Caranfil îi strîngea mîna, regizorul l-a invitat la o cafea pe actor şi i-a propus cu seninătate să-şi vopsească părul, pentru a putea interpreta personajul principal din Asfalt Tango. Acum, în aplauzele audienţei, Mircea Diaconu i-a mulţumit, pentru prima dată în public, lui Nae Caranfil, deoarece i-a oferit cel dintîi rol de film important din perioada postcomunistă. După proiecţia îndelung aplaudată, actriţa Maria Dinulescu, aflată printre spectatori, a mărturisit, cuprinsă de emoţie, că, pentru prima dată în viaţă, a simţit cum se îndrăgosteşte de cinema. Nae Caranfil, pentru care revederea filmului a constituit un „salt în timp“, a observat: „Sîntem în continuare în acelaşi sistem rutier, Asfalt Tango-ul e acelaşi, n-am evoluat foarte mult, poate doar autobuzele s-au mai schimbat...“. Primul titlu al filmului, care trebuia să aibă şi coproducători britanici, era Till Beth Do Us Part, cu trimitere la celebra formulă „pînă cînd moartea ne va despărţi“, utilizată în lumea anglo-saxonă, dar şi la numele iniţial al personajului principal feminin. Apoi, inspirat de un vers al unui cîntec interpretat de Jacques Brel, Nae Caranfil a schimbat titlul înQuand l’amour sera loi. A urmat un titlu într-un „registru mai lejer“, Nid de poules – expresie

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 3 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 6 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum o ora
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 8 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 7 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Artişti atacaţi cu pietre într-un cartier mărginaş din Ploieşti, după un spectacol de sărbători / Mesajul primarului

HotNews acum 2 ore
Artiştii instituţiilor de cultură din Ploieşti au fost atacaţi cu pietre, miercuri seară, după un spectacol de sărbători susţinut în cartierul Mimiu, situat la marginea oraşului, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu. „Colegii noştri de la teatru, de l

Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, revocat din funcție. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru

Ziua Constanta acum 3 ore
Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, a fost revocat, în această seară, de la conducerea instituției. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru. Din informațiile noastre, Dumitrache se află într-o delegație în calitate de șef al instituției în Lon

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 3 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
dum.

5°/12°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
dum.

3°/4°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°