Traian Băsescu l-a primit la Palatul Cotroceni pe preşedintele companiei ruse Lukoil, Vagit Alekperov, într-o întâlnire la care a participat şi ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Alexandr Ciurilin.
Potrivit comunicatului Administraţiei Prezidenţiale, "în cadrul discuţiilor, preşedintele companiei ruse a prezentat intenţiile de dezvoltare pe piaţa românească". "Preşedintele Traian Băsescu a exprimat deschiderea autorităţilor române faţă de investiţiile străine, apreciind faptul că Lukoil a investit până în prezent peste 1 miliard USD în ţara noastră", se arată în documentul Preşedinţiei.
Audienţa acordată de Traian Băsescu boşilor de la gigantul Lukoil vine în contextul scandalului scumpirii benzinei, care a dus la un control comandat de premierul Boc la marile firme care comercializează carburanţi. Însă este de menţionat şi faptul că Lukoil a fost unul dintre cei mai mari sponsori ai campaniei prezidenţiale a lui Traian Băsescu.
Conform documentelor oficiale depuse la Autoritatea Electorală Permanentă, firma Lukoil a sponsorizat oficial campania prezidenţială a lui Traian Băsescu în 2009 cu 429.750 de lei, adică 100.000 de euro. Compania a făcut donaţiile pe 19 noiembrie 2009, cu trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Directorul general al Lukoil România, Constantin Tampiza, a explicat la vremea respectivă: "Eu nu l-am sponsorizat pe Traian Băsescu, ci am dat bani la PDL. A venit un om de la ei, de la partid, la mine şi mi-a spus că au o acţiune. Dacă banii daţi de compania noastră i-au folosit în campania electorală a lui Traian Băsescu, atunci bravo lor". Constantin Tampiza a ţinut să mai adauge că "Lukoil România nu a primit nici o facilitate de la preşedintele Traian Băsescu". "Fiecare are o simpatie personală. A mea poate să fie Băsescu, poate să fie Videanu... E opţiunea mea", a conchis Tampiza. @