Datele de identitate ale ţiganului tranşat de studenţii de la Medicină apar în dosarul mafiei imobiliare. CNP-ul lui Trifu Schroth a fost introdus din eroare într-un document întocmit de notarul Safta Criste.
Dosarul mafiei imobiliare, aflat pe rol la Curtea de Apel Timişoara, scoate în evidenţă amănunte incredibile. Potrivit unor documente de la dosar, înainte să moară, Trifu Scroth a fost „implicat” în afacerile cu acte false, fără voia sa. Totul a început în momentul în care Ionelaş Cârpaci şi Francisc Kelemen l-au fabricat pe Robert Berger, personaj fictiv, folosit ca intermediar în afacerile cu terenuri.
Caracatiţa mafiei imobiliare din Timişoara: legături primejdioase între funcţionari, notari şi afacerişti. Vezi harta!
După ce Kelemen a falsificat actele şi Berger a devenit proprietar pe terenurile Primăriei Timişoara, a urmat o nouă etapă, înstrăinarea terenului pentru a se pierde urma. Astfel, Ionelaş l-a găsit pe Sorin Johann Todor, care a acceptat să fie împuternicit de Berger să vândă terenul.
AUDIO Patronul „imperiului" ţepuit de mafie are familia distrusă: „Eu nu mai dorm noaptea, soţia s-a îmbolnăvit pe bază nervoasă"
Eroare după eroare
Odată stabilite toate detaliile tranzacţiei, Ionelaş Cârpaci, cel care pretindea că e Robert Berger şi Johann Todor au mers la soţia fostului procuror general al României, Mircea Criste, notarul Safta Criste pentru legalizarea documentelor de împuternicire a lui Todor de către Berger. „Prima greşeală a ei a fost că nu a chemat un traducător autorizat. Pentru că Berger Robert era cetăţean maghiar, era nevoie de un interpret”, a arătat procurorul Angelina Tufariu. Rolul de traducător l-a îndeplinit Johann Todor, care era şi parte în tranzacţie. „Contribuţia mea a constat în faptul că m-am oferit să fiu mandatar al lui Berger Robert şi să figurez ca traducător al procurii la no