LECTIA DE ISTORIE La 1 februarie 2011, in cadrul jurnalului de la orele 7.00, crainicul postului national de radio anunta cu pietate - dar ignorant in chestiuni spirituale si teologice - trecerea in nefiinta a mitropolitului Bartolomeu Anania. I se nega, inconstient, trecerea in eternitatetocmai aceluia care, dintre prelatii ortodocsi, s-a ingrijit poate cel mai mult sa ramina intr-o vesnicie demna de respect. Travaliul extenuant de traducere a Bibliei si publicarea memoriilor sint doar doua aspecte care imi vin acum in minte. Despre morti numai de bine! si Despre morti numai adevarul! - sint cele doua perspective fundamentale aflate in opozitie, care au fost rostite sau gindite ori de cite ori, in ultimii ani cel putin, a decedat un personaj suficient de insemnat si de controversat in acelasi timp. Numai ca - la acest moment - despre Bartolomeu Valeriu Anania nu se prea poate spune intregul „adevar". Nici perspectiva celor care il preamaresc, nici cea a detractorilor nu poate fi impartasita. Nici documentele cele mai relevante pastrate la Arhiva Sfintului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, nici cele de la Departamentul Cultelor sau SIE nu ni s-au pastrat ori nu ni s-au aratat. Pina acum nici istoricii Miscarii Legionare nu au reusit - si din motive ce tin de accesul precar la documente - sa integreze biografia prelatului (foarte tinarul aderent la Fratiile de Cruce) in trecutul Garzii de Fier; sursele de arhiva din timpul lui Carol al II-lea si al lui Antonescu, inclusiv cele de fond penal, au trecut ulterior - in anumite cazuri - si prin fisetele Securitatii si nu au ajuns intotdeauna in arhivele CNSAS sau in alte arhive publice. Si nu se poate afirma ca Inalt Prea Sfintia Sa a militat intotdeauna cu ardoare pentru transparentizarea accesului la documentele interne ale Bisericii si/sau ale altor institutii (mai putin civile). Iar in momentele in care putea lamuri