Un investitor acuză managementul companiei de incompetenţă şi gestiune în paguba acţionariatului
Profitabilitatea ATB este net inferioară faţă de cea a altor societăţi activând în sector
Graficele ne avertizează că deocamdată acţiunile nu sunt de cumpărat
Potrivit proiectului de buget pentru acest an în care sunt incluse rezultatele preliminate pe 2010, citat de Mediafax, compania farmaceutică Antibiotice Iaşi (ATB) a obţinut anul trecut un profit brut în valoare de 18 milioane lei, în creştere cu 15% faţă de anul anterior, dar sub nivelul bugetat iniţial, de 20 milioane lei. Ştirea nu pare a fi ajuns în piaţă unde ieri titlurile societăţii nu au avut marcat evoluţii deosebite la Bursa de Valori Bucureşti. Oscilaţia a fost moderată, preţul apreciindu-se cu 1,87% faţă de sesiunea precedentă, până preţul de 0,571 lei/acţiune, în timp ce volumele. Au fost schimbate 50500 acţiuni, echivalentul unei sume depăşind numai cu puţin 28.000 de lei. "Este incredibil. Fură ăia ca în codru. La nouă luni aveau 21 de milioane lei net", a declarat pentru Curierul Naţional Victor Savu, investitor cu deţineri importante la ATB, acuzând incompetenţa managementului.
Arată ca o companie din lumea a treia
Veniturile totale ale Antibiotice au crescut anul trecut cu 17,5%, de la 221,3 milioane lei la 259,9 milioane lei. În acest an, compania vrea să obţină venituri în creştere cu 13%, la 294 milioane lei. În acelaşi timp, cheltuielile Antibiotice s-au ridicat în 2010 la aproximativ 242 milioane lei, cu 17,6% mai mari faţă de cele din anul anterior, când compania a cheltuit 205,6 milioane lei. "Arată ca o companie farmaceutică de lumea a treia, cu un profit brut de 6%, în condiţiile în care are produse cu valoare mare. ATB este o firmă ă cărei profitul brut trebuie sa fie de minim 20% din cifra de afaceri", spune Victor Savu oferind exemplul com