În spatele privirii tulburi de fotbalist care loveşte cupremeditare şi al lacrimilor nestăpânite ale tatălui care îşiconştientizează gestul se ascunde omul. Jucătorul va plăti în etapede suspendare, părintele are o viaţă înainte să îşi convingăfiicele cât de bun poate fi, dar Cristi continuă să sefrământe.

Nu e vorba de a-i lua apărarea. E o încercare de a înţelege, de aface un exerciţiu de imaginaţie şi de a te pune în locul celui pecare, dacă îl judeci aspru, nu are nimeni de ce să te condamne,pentru că obiectivul rece şi crud al camerei de luat vederi aînregistrat impasibil mişcare după mişcare, a focusat tresărirea, asurprins gestul, dar nu a fost capabil să pătrundă trăirea. Cevas-a întâmplat în interiorul lui Cristi. Şi nu de acum. Odată cudeschiderea cutiei craniene pentru o operaţie înfricoşătoare, aufost afectate circuite, sentimente, gesturi. A izbucnit pe"Olimpico", făcând semne repetate şi obscene ca un copil care, dupăce s-a chinuit să păstreze aparenţele, s-a dezlănţuit ca un apucatla primul impuls. I-a răspuns contrariant spre stupefiantantrenorului, ca un şcolar care îşi pârăşte colegii că nu învaţă:"Să vină şi ei în apărare!", striga Cristi dându-se metaforic cufundul de pământ în faţa băncii-catedră a lui Benitez. În fine, laBari a lovit ca un golănaş din spatele blocului. Urât, premeditatşi incalificabil. Asta este perspectiva din afară.

Exerciţiu: M-am pusîn locul lui Cristi

Nu m-am apucat de fotbal în spatele unui bloc din Reşiţa, nu m-amchinuit prin cantonamente, nu am alergat prin zăpadă la minus ţgrade, nu am intrat într-un vestiar dominat cu glas molcom de LeoDoană, nu m-a antrenat Sdrobiş, nu mi-a murit tatăl antrenor,prieten şi sfătuitor şi nu am mers imediat după la stadion, nu m-auvrut Rapid, Dinamo şi alte echipe, nu am ajuns la Craiova, nu amfost căpitan la Ajax, nu am devenit idol la Roma, nu am refuzatR