Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţist-şef la frontieră, lider de contrabandişti 25.000 de lei, şpaga pe o "tură”

Publicat in Jurnalul, vineri 4 februarie 2011 ·

Acţiunea autorităţilor de primenire a Vămilor şi a Poliţiei de Frontieră prin eliminarea elementelor corupte, declanşată confidenţial în urmă cu şase luni de zile, şi ajunsă joi la scenă deschisă prin cazul de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret (PTF), s-a soldat deocamdată cu reţinerea a 59 de persoane - poliţişti de frontieră şi lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Siret. Procurorii DNA le-au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore şi i-au prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, din care până la această oră au fost arestaţi 15 oameni.

Ce aflăm din ancheta autorităţilor judiciare bate filmul. Fostul şef al PTF Siret, Aurel Anea, este acuzat nu doar de luare de mită ci şi de constituire de grup infracţional organizat, adicătelea "omul legii” s-a făcut "interlop” , cap de reţea de contrabandă cu ţigări. "În perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, la Punctul de trecere a frontierei Siret a fost constituit un grup infracţional organizat format din lucrători de poliţie şi lucrători vamali având ca scop strângerea unor importante sume de bani, sub formă de mită, ca urmare a trecerii cu vederea, nedenunţării şi neconstatării a unor infracţiuni sau contravenţii comise la trecerea frontierei de stat a României, fiind vorba în special de tolerarea traficului de ţigări.”, potrivit DNA.

Comisarul şef Aurel Anea şi-a tras de partea lui patru lucrători vamali, şefi de tură: Şcaldan Sorin Constantin, Schipor Nicu Cezar, Ungureanu Lazăr şi Coroliuc Simion. Şi nu pe degeaba, şefii de tură îl "ungeau” periodic pe şeful PTF Siret pentru ca acesta să nu controleze modul în care se desfăşura activitatea vamală.

Pentru a trece frontiera cu 30 de cartuşe de ţigări, o persoană oferea lucrătorului vamal aproximativ 150 lei drept mită, iar poliţistului 50 de lei. Sumele primite de poliţiştii

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 29 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum o ora
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Prada se apropie de un acord de 1,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Versace

News.ro acum 38 minute
Grupul italian de lux Prada este tot mai aproape de finalizarea unui acord pentru achiziţia Versace de la conglomeratul de modă Capri Holdings, pentru aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), potrivit unui articol publicat duminică de

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum o ora
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

Politico: Promisiuni privind apărarea, dar puţine detalii, în timp ce Europa intră într-o săptămână decisivă

News.ro acum o ora
Europa intră într-o săptămână crucială pentru viitorul securităţii sale - după un summit la Londra care a oferit o mulţime de promisiuni, dar puţine răspunsuri concrete, relatează Politico. Un grup de lideri mondiali - inclusiv Volodimir Zelenski, d

A început Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi aspru post din an. Ce nu ai voie să faci în Postul Paştelui

Botosani News acum o ora
Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare este cel mai lung şi aspru post dintre toate posturile din an și durează 40 de zile. Postul Sfintelor Paşti începe luni. Numit şi Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului

Aproape 100 de staţii STB din Bucureşti îşi schimbă denumirile începând de luni

Mediafax acum o ora
„În urma avizelor primite de la instituţiile competente, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a decis ca 91 de staţii ale liniilor de transport public să fie redenumite, începând cu data de 03.03.2

Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

News.ro acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu faţă de măsura controlului judiciar decisă în dosarul în care este inculpat pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tenta

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum o ora
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

AFP: Aliaţii europeni ai Kievului strâng rândurile, Londra şi Parisul propun un armistiţiu parţial în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Aliaţii europeni ai Kievului au strâns rândurile duminică la Londra şi şi-au arătat angajamentul de a sprijini Kievul şi de a se reînarma împotriva Rusiei, Parisul şi Londra propunând de asemenea un armistiţiu parţial de o lună în Ucraina, relatează

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°