- Cultural - nr. 715 / 4 Februarie, 2011 Prin plecarea Mitropolitului Bartolomeu Anania la cele vesnice, ne despartim, poate, de ultimul mare carturar al Bisericii Ortodoxe Romane. Figura impozanta, leonina, impresionanta prin simpla prezenta, Bartolomeu Anania arhiereul impunea prin forta sa morala, prin taria de caracter, prin fermitatea pozitiilor sale, puse in slujba credintei, adevarului, demnitatii. Am avut sansa de a-i fi in preajma, de a ma solidariza cu aspiratiile sale. Ar fi meritat, pentru tot ceea ce a facut pentru Biserica Ortodoxa, sa urce in scaunul patriarhal. Nu stiu cat ar fi putut face ca patriarh pentru credinta strabuna, in putinii ani in care s-ar fi fi aflat in fruntea Bisericii Ortodoxe Romane, dar, cu siguranta, Biserica Ortodoxa ar fi crescut in inimile credinciosilor sai incluzand in galeria patriarhilor si pe I.P.S. Bartolomeu Anania. I-am fost alaturi si intr-un alt gand al sau, infiintarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, pentru care vremelnicii puterii de atunci m-au trimis, ca-n vremuri staliniste, in fata Comisiei de disciplina, umplandu-se de ridicolul demersului lor. Mitropolia s-a infiintat ca o fireasca reasezare a structurilor bisericesti, iar I.P.S. Bartolomeu Anania a pastorit aceasta mitropolie cu aceeasi arta cu care si-a randuit intreaga sa viata. Verbul sau a fost mereu incarcat de har, atat in fata credinciosilor, cat si in fata paginii albe de hartie, in care l-a marturisit pe Hristos, in care a iscat "frumuseti si preturi noi" ale cuvantului care zideste. A inaltat biserici de zid, dar si biserici in sufletele credinciosilor. Se spune ca nimeni nu e de neinlocuit. Exista si exceptii: I.P.S. Bartolomeu Anania e de neinlocuit si, cum spunea Calinescu despre Eminescu, "Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate, si cite o stea va vesteji pe cer in departa