Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tănăsescu: FMI doreşte stabilitate financiară nu mărirea taxelor

Publicat in Adevarul, vineri 4 februarie 2011 ·

Fondul Monetar Internaţional nu doreşte mărirea taxelor a declarat astăzi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, înainte de convorbirile pe care delegaţia FMI condusă de Jeffrey Franks le poartă cu oficialii BNR. Potrivit lui Tănăsescu, nu se pune problema măririi fiscalităţii în perioada imediat următoare.

Reprezentantul României la FMI şi-a declarat comnvingerea că în 2011 economia României va înregistra o creştere de 1,5% "şi poate chiar mai mult" şi pentru că cifrele privind evoluţia economiei sunt bune şi chiar foarte bune, nu vor exista probleme cu livrarea ultimei tranşe din acordul cu FMI, transmite Agerpres.

Citiţi şi:

Mihai Tănăsescu: O viitoare colaborare cu FMI va pleca de la eficientizarea anumitor sectoare

Isărescu susţine prelungirea acordului cu FMI cu încă doi ani

Restructurarea companiilor de stat care înregistrează pierderi şi consolidarea stabilităţii financiare, sunt obicetivele care vor sta la baza viitorul acord dintre România şi FMI, unul de tip preventiv, a explicat Mihai Tănăsescu.

Viitorul acord ar putea să se întindă pe un termen de doi ani şi să fie în valoare de 3,6 miliarde de euro.

Actualul acord stand-by al României cu FMI este în vigoare până la începutul lunii mai 2011 şi este în valoare de 13,15 miliarde de euro, din care România a încasat 12,44 miliarde de euro.

România a mai încasat 3,5 miliarde de euro din împrumutul de 5 miliarde de euro de la Comisia Europeană şi 600 de milioane de euro din împrumutul de un miliard de euro de la Banca Mondială.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 2 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum 19 minute
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 2 ore
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

La sfârșit de an, românii ar putea avea două minivacanţe. Câte zile libere vor fi în 2025

Adevarul acum o ora
Crăciunul şi Anul nou cad în acest an în mijlocul săptămânii, astfel că la nivel guvernamental s-ar putea stabili câteva zile libere în plus, pentru a face punte cu weekendurile.

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 2 ore
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 2 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum o ora
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 3 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 2 ore
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°