Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Niculescu: "Mi-a fost greu să mă despart de Dinamo, dar nu regret nimic"

Publicat in Pro Sport, vineri 4 februarie 2011 ·

Universitatea are o victorie, două remize şi trei eşecuri în2011, dar fotbaliştii lui Ionuţ Badea sunt liniştiţi. "Nu conteazăamicalele! Suntem mult mai puternici decât în tur", e mesajul luiClaudiu Niculescu.

Cu trei săptămâni înaintea startului returului, Universitatea abifat un singur succes în partidele amicale, însă golgheterulClaudiu Niculescu a ţinut să îi liniştească pe suporteri. "La ceexperienţă am şi prin câte am trecut pot zice că nu au prea mareimportanţă aceste rezultate. Păi am făcut cantonamente în carespărgeam tot, băteam pe linie, dar ne întorceam în România şipierdeam meciuri unul după altul. Şi invers! Echipa este mult maiputernică decât în tur", a fost mesajul transmis de ClaudiuNiculescu prin intermediul site-ului oficial al clublui,www.universitateacluj.ro.

"Golul cuCFR e cel mai important"

Atacantul a vorbit şi despre bornele importante din cariera sa şispune că nu se gândeşte să mai plece de la Universitatea. "Mi-afost greu în vară să mă despart de Dinamo, dar acum nu regretnimic. M-am gândit bine atunci şi am zis că vreau să mai joc fotbalşi să mai dau goluri. Am venit la Universitatea deoarece îmi placesă joc cu presiune, cu suporteri care iubesc mult echipa", a maispus Niculescu, care a pus golul din meciul cu CFR (1-1) pe primulloc între cele 7 reuşite în tricoul lui "U". "Eu am iubit cel maimult şi iubesc şi acum derby-urile. Golul din meciul cu CFR e celmai important pentru mine. A fost o zi tensionată, simţeam acestlucru. Când marchezi într-un derby este altceva", a conchis"Clau-gol".

"Evit săpromit un număr de goluri, dar le transmit fanilor că vom facetotul pentru a nu-i dezamăgi în retur", Claudiu Niculescu, atacant"U" Cluj

7 goluri a reuşitNiculescu în turul campionatului, unul fiind marcat dinpenalty

0 goluri amarcat atacantul în cele 6 partide amicale din Anta

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum 52 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 28 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°