Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Până unde va merge Mubarak? (Liberation)

Publicat in rfi, vineri 4 februarie 2011 ·

„În Egiptul revoluţionar” (L’Humanite). „Armata este gata să îl debarce pe Mubarak” (La Stampa). „SUA negociază plecarea imediată de la putere a lui Hosni Mubarak” (ABC). „Mulţime contra mulţime şi în Yemenul în revoltă” (L’Osservatore Romano). „Bachar al-Assad sub ameninţarea unui popor înfuriat” (Le Temps).

Presa franceză şi europeană continuă să se ocupe în special de situaţia din Egipt.

„Până unde va merge Mubarak?”, se întreabă Liberation. „În Egipt, în ajunul unei mari manifestaţii, confruntările au continuat iar preşedintele refuză să demisioneze”.

L’Humanite publică un număr special de opt pagini cu titlul: „În Egiptul revoluţionar”.

La Stampa, cotidian italian editat la Torino, consideră că „armata este gata să îl debarce pe Mubarak”.

ABC, cotidian spaniol conservator, ne informează că „SUA negociază plecarea imediată de la putere a lui Hosni Mubarak”. Potrivit administraţiei Obama, vicepreşedintele, Omar Suleiman, ar putea fi liderul de tranziţie, incluzând o amplă reprezentare în Guvern, inclusiv islamistă.

„Washingtonul negociază în culise plecarea imediată a lui Mubarak”, scrie şi 20 minutes. Informaţia a fost preluată de presa europeană din New York Times care consideră că „succesul negocierilor americane depind de doi factori: cum vor fi manifestaţiile de la acest sfârşit de săptămână şi dinamica din sânul Guvernului egiptean”.

Iată de ce, aşa cum toate ziarele consultate apreciază, ziua de astăzi va fi decisivă. Şi alte ţări din lumea arabă reţin atenţia ziarelor euro-franceze.

Pentru Aujourd’hui en France/Le Parisien, „Egiptul face explozie” şi „Furtuna se abate asupra lumii arabe”.

L’Osservatore Romano se ocupă de situaţia din Yemen: „Mulţime contra mulţime şi în Yemenul în revoltă”. Zeci de mii de manifestanţi au ieşit ieri pe străzile capitalei yemenite, Sanaa, pentru a cere demisia preş

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 46 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 46 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°