Echipa de pe litoral joacă vineri şi sâmbătă pe terenul echipei ruse Rostov-Don, în optimile Cupei Cupelor, şansele constănţencelor fiind aproape nule.
Clasată pe locul trei la finalul sezonului trecut, echipa de handbal feminin CS Tomis Constanţa a dobândit dreptul de a participa în Cupa Cupelor. Echipa de pe litoral a reuşit să ajungă până în optimile de finală, unde va da piept cu echipa rusă Rostov-Don. Confruntarea nu se anunţă una extrem de dificilă, nu doar din cauza valorii adversarei, ci şi prin prisma startului execrabil al echipei de pe litoral în acest an, tomitanele nereuşind să câştige decât un joc din cele cinci disputate în Liga Naţională. Regresul grupării constănţene este cauzat atât de problemele financiare, cât şi de schimbarea tehnicianului, Ion Puşcaşu fiind acum cel care coordonează de pe bancă formaţia constănţeană.
Jucătoarele speră că vor reuşi să treacă peste aceste aspecte negative şi că se vor autodepăşi în meciurile cu echipa rusă. „Ne aşteaptă o deplasare dificilă, atât din punctul de vedere al valorii adversarei, cât şi în ceea ce priveşte drumul în sine. Trebuie să strângem rândurile şi să lăsăm o impresie bună în faţa unui adversar de valoare şi a unui public bun cunoscător al handbalului", spune Raluca Avram, pe site-ul echipei. La rândul său, Aneta Barcan, jucătoare care a fost la un pas de a părăsi echipa de pe litoral, declară că disputarea ambelor partide în deplasare reprezintă un dezavantaj. „Faptul că jucăm ambele meciuri în deplasare ne dezavantajează, dar ne vom juca şansa atât de bine cât vom putea", spune Barcan pe acelaşi site. Pentru cele două confruntări de la Rostov, Ion Puşcaşu va avea la dispoziţie următoarele jucătoare: Raluca Avram şi Mihaela Petrescu - portari; Diana Pătru şi Oana Cîrstea - extreme stânga, Cristina Zamfir şi Mihaela Pătuleanu - interi stânga, Mihaela Pîrîianu şi Daniela Arfir - cen