În vârful unuia din dealurile Bălaiei, o poartă vopsită în verde străjuieşte o casă sărăcăcioasă, dar curată-bec, în care trăiesc şase suflete. Doi bătrâni şi patru copii îşi duc veacul aici de la o lună la alta, din nişte bani mărunţi pe care îi drămuiesc cu grijă, să ajungă şi pentru mâncare, şi pentru haine, şi de mers la şcoală.
Rămaşi orfani, cei patru nepoţi ai soţilor Ana şi Pavel Nemţuţ au învăţat de mici ce-i greul. Pentru că mama lor a murit de tânără, iar tatăl i-a părăsit, singura lor speranţă e în bunici. Căci statului nu-i pasă deloc de ei, nici măcar cât să le plătească o pensie de urmaş, ca altor copii fără părinţi...
Gazdă grijulie
De cum intri pe poarta familiei Nemţuţ, vezi curtea plină de haine întinse la uscat. Pe toate mărimile şi culorile, semn că familia e una numeroasă. Simţind străinii, un câine latră din ocol, iar din casă iese o bătrână al cărei chip arată prin câte a trecut. "Intraţi numa', că nu muşcă!", îşi îndeamnă ea vizitatorii, poftindu-i în casă. "N-om sta afară, în ger. Haideţi ‘lontru, c-am făcut foc", spune bătrâna, insistând. "Ş-aşe n-avem covoare pe jos"...
Se numeşte Ana Nemţuţ, are 60 de ani şi, de cum intră în casă, e înconjurată de nepoţi, curioşi să vadă cine le calcă pragul. Mai precis de trei dintre nepoţi, că unu-i la o mătuşă din Oradea, care-l găzduieşte în timpul şcolii, să nu facă naveta. Bătrâna se uită cu drag la fiecare, căci îi creşte de 8 ani, de când au rămas şi fără mamă şi fără tată. Mama s-a dus în cer, iar tatăl i-a uitat.
Cancerul nu iartă
La început, Mădălina (acum de 17 ani), Natalia (15), Alin (13) şi David (10) aveau o mamă şi un tată, ca toţi copiii. "Fata mea, Cornelia, i-a iubit ca pe ochii din cap. Şi când trăgea să moară tot de ei ne vorbea, că să avem grijă de ei, să nu-i lăsăm pe drumuri", povesteşte bunica Ana.
Cornelia (foto) s-a dus prea repede pe lu
