Biletele la piesa de teatru care îl are în rolul principal pe maestrul Radu Beligan, pusă în scenă pe 14 februarie, în sala mare a Teatrului Valah, s-au vândut ca pâinea caldă. În numai o săptămână de la punerea lor în vânzare, s-au vândut toate cele peste 400 de bilete, iar giurgiuvenii continuă să solicite suplimentarea lor.
Aflat la vârsta de 92 de ani, Radu Beligan vine pe scena teatrului giurgiuvean în postura de regizor, dar şi în cea de actor, interpretând personajul Leon Saint Pe, alături de actorii Medeea Marinescu, Ileana Olteanu, Silviu Biriş, Sanda Toma şi alţii.
“Egoistul” este o lecţie despre iubire şi căsnicie, viaţă şi moarte, prietenie şi egoism.
Ducu Bertzi vine la Giurgiu
Giurgiuvenii n-au vrut să rateze întâlnirea cu maestrul, iar cele 420 de biletele s-au vândut ca pâinea caldă, în numai câteva zile de la punerea în vânzare, în ciuda faptului că preţul de intrare este de 60 de lei. Spectacolul va avea loc chiar de ziua îndrăgostiţilor, pe data de 14 februarie, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Valah.
Următorul spectacol pregătit giurgiuvenilor este concertul pe care îl va susţine interpretul de muzică folk, Ducu Bertzi, preţul unui bilet de intrare fiind de 22 de lei.