Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gesturi care au şocat Italia! Cele 3 momente când Cristi Chivu nu a mai fost el însuşi

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 5 februarie 2011 ·

Paradoxal, Cristi Chivu poate rămâne în memoria fanilor nu prinperformanţele sale, care nu sunt puţine, ci mai degrabă prin celetrei ieşiri nervoase din ultimul an.

Chivu a fost unul dintre cei mai tineri căpitani all-time de laAjax şi cel mai scump fundaş din istoria "lăncierilor" (18 milioanede euro). Este singurul fotbalist român care a câştigat LigaCampionilor (foto mic) şi cel mai bine plătit tricolor. GiovaniBecali spune despre el că este cel mai constant fundaş de piciorstâng din Europa, aceasta fiind principala lui calitate, şi are în"palmares" un refuz pentru echipa care nu se refuză, Real Madrid.Chivu este omul care a inventat PR-ul pozitiv la echipa naţională aRomâniei.

Toate cele de mai sus sunt puse însă în umbră de cele trei gesturiale sale care au şocat Italia. Primul: la finala de Cupă din 2010,cu Roma, Chivu a ridicat spre cer degetele mijlocii, înfruntând cei60.000 de spectatori care îi strigaseră că este un "trădător". Aldoilea: în septembrie 2010, tot la un meci cu Roma, dar din SerieA, a cedat nervos pentru că mai mulţi coechipieri nu veneau să facăşi faza de apărare. În minutul 37, Chivu s-a dus glonţ la banca derezerve şi i-a strigat lui Rafa Benitez: "La dracu, o să ies de peteren!". Fanii romani îl jigniseră din nou, strigându-i că e ţigan.A treia ieşire s-a produs joi seară, la Bari. Un gest pe care, dedata aceasta, Chivu nu şi-l explică.

2goluria înscris Chivu pentru Inter înultimul an, după accidentarea de la cap

Loţi Bölöni (foto), actualul tehnician al lui RC Lens, a comentatpentru ProSport gestul lui Cristi Chivu. "Şi-a primitsuspendarea pe care o merita pentru acest gest, însă el nu devineun jucător vulgar şi murdar după incidentul din meciul cu Bari.Sunt sigur că oficialii lui Inter vor trece repede cu vederea pesteevenimente, iar el îşi va reveni. În cei 10-15 ani de carieră nul-am văz

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 45 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°