S-a arătat pricina. O spun şi altfel, folosindu-mă de înţelepciunea arabă: "Căraţi lemne şi faceţi focul, căci vânătorul vostru a adus o bufniţă". Mai exact: "Minciuna e ca sabia fără plăsea - taie mâna care o apucă".

Într-un interviu acordat Christianei Amanpour (o veterană a zonei, iraniană de origine), Moubarak acţionează după manualul diversionistului grosier: sunt obosit, zice, dar n-am încotro, trebuie să mă sacrific şi să rămân la putere. Pentru că zăltaţii aştia ne-au aruncat în haos. Nisip în ochi: după ce şi-a trimis în luptă contramanifestanţii (un amestec de civili din serviciile secrete şi amărâţi confuzaţi şi amăgiţi cu "nevoia de stabilitate"), tot excelenţa sa, preşedintele, vine să salveze lucrurile.

Nu l-aş respecta pe Marele Spion Omar Suleiman - o personalitate a Orientului Mijlociu, actualmente un vicepreşedinte de avarie pentru Moubarak - dacă m-aş îndoi că e străin de fratricidul declanşat prin aruncarea în Piaţă a zişilor susţinători ai Puterii.

Omar Suleiman, fostul şef al Serviciilor Secrete, "confidentul lui Moubarak", cum îl alinta presa străină când încă nu devenise oficial al doilea în stat, e un om greu. Având relaţii excelente, de lungă colaborare rodnică, cu Statele Unite şi Israelul, Suleiman are o abilitate remarcabilă de negociator, pe care însă, în ultimele zile, nu a arătat-o. Dimpotrivă. Faptul că preşedintele spune că turbulenţii - călări şi înarmaţi - ar fi membri ai Frăţiei Musulmane, e una dintre gogoriţele care aruncă în ridicol celebrele şi temutele Al-Mukhabarat Al-'Ammah (cuvântul "mukhabarat înseamnă chiar "informaţie"), adică Intelligence-ul egiptean pe care cu onoare le-a condus. În plus, invocarea musulmanilor drept capi ai violenţelor sângeroase din ultimele zile nu face decât să-I pună şi mai abitir pe gânduri pe cei care îi mai dau credit, din varii motive, lui Hosni Moubarak.

Obişnuit s