A murit Vasile Paraschiv. Omul care a zgâlţâit primul regimul Ceauşescu. Care a arătat că opoziţia este posibilă. Că nu trebuie să trăim toţi ca vitele cu capul în pământ. Că frica poate fi învinsă. Că există Speranţă. Şi Onoare. Şi Jertfă.
După exemplul luptătorilor din munţi şi al luptătorilor din temniţe, Vasile Paraschiv a fost un martir. Chiar dacă i-a supravieţuit cu 21 de ani lui Ceauşescu, el şi-a asumat moartea încă de când s-a aruncat în luptă.
Aşadar moare un Erou şi un Martir. Cum reacţionează ţara lui? Se întrerup emisiunile? Vreo Ediţie Specială? Ceva Breaking News, ca atunci când unui ziarist de la Realitatea i s-a confiscat o casetă la Cairo? Ca atunci când li se taie pensiile burtoşilor cu grade mari care au frecat cucul la caşchetă toată viaţa, apărându-l pe Ceauşescu? Ca atunci când e apărat un mare borfaş arestat? S-a organizat vreo dezbatere la TVR, al cărei rol, pe banii noştri, se presupune că e şi unul educativ, nu numai distractiv?
Nu mă interesează reacţiile ulterioare. Atunci oamenii politici vor vărsa calculat lacrimi de crocodil. Inclusiv Traian Băsescu, căruia Paraschiv i-a aruncat decoraţia în nas. Atunci televiziunile, mirosind ratinguri noi, vor face cârnaţi de emisiuni inepte cu toate putorile de invitaţi, care, toată viaţa lor, au fost şi au făcut exact pe dos decât Vasile Paraschiv.
Dar voi? Aţi auzit de Vasile Paraschiv?
Ştiaţi cine a fost?
Au fost el, sau Paul Goma, sau Ionel Cană, sau Gheorghe Calciu, sau Doina Cornea vreodată subiecte de discuţie în anturajele dvs, între dezbaterile despre Bianca lui Bote şi Gigi Becali?
Aţi avut un moment de tresărire, de reflecţie, auzind că a murit Vasile Paraschiv?
V-aţi simţit măcar un dram vinovaţi că, în vreme ce el se sacrifica, dvs, sau părinţii dvs, eraţi ocupaţi cu supravieţuirea? Sau subvieţuirea?
V-a fost puţin ruşine?
Mie da.