Irakienii au urmat exempul egiptenilor şi au început să protesteze în capitala Bagdad împotriva penuriei de apă şi electricitate şi a corupţiei care domneşte în aparatul de securitate al statului, scrie Le Nouvel Observateur. La Bagdad au fost organizate mai multe adunări, în timp ce imamii şiiţi şi sunniţi au arătat că oprimarea, corupţia şi sărăcia pot duce la o ridicare a poporului irakian împotriva guvernului. Protestatarii au cerut demisia guvernului şi dizolvarea parlamentului, pentru că instituţiile statului nu le pot garanta securitatea, dupa retragerea trupelor SUA.
"Nu putem afirma că tot cea ce s-a întâmplat în ţările arabe nu va ajunge şi în Irak, chiar dacă aici este o democraţie", spune imamul Abdul Mahdi al-Karbalai, citat de Le Croix.
Spre deosebire de Egipt, guvernul irakian a fost format în urma unor alegeri considerate libere. A fost nevoie însă de opt luni pentru ca acesta să fie format, în urma unor lungi negocieri între facţiunile şiite, sunnite, laice şi kurde.
Potrivit blogului Liberation, în Bagdad, revolta egiptenilor este pe buzele tuturor. Şomajul ridicat în rândul tinerilor şi corupţia generalizată îi face pe mulţi dintre cei cu studii superioare să caute cu disperare soluţia emigrării.
Pe de altă parte, în Siria regimului antiamerican al preşedintelui Bashar al-Assad, reteaua Twitter nu a reuşit să aprinda scânteia unor revolte, programate pentru aceasta zi. Mesajele "2011, revoluţia siriană împotriva corupţiei şi tiraniei" nu au scos în stradă decât 15 persoane, care au fost bătute şi dispersate de mai mulţi civili, după cum relatează Human Rights Watch.
Irakienii au urmat exempul egiptenilor şi au început să protesteze în capitala Bagdad împotriva penuriei de apă şi electricitate şi a corupţiei care domneşte în aparatul de securitate al statului, scrie Le Nouvel Observateur. La Bagdad au fost organizate ma