Este vicecampion naţional de Enduro şi Endurocross şi campion est-european. Clujeanul s-a urcat prima oară pe motocicletă la vârsta de 11 ani şi de atunci aceasta face parte din viaţa lui.
Aventura lui Cătălin Bocîrnea a început în urmă cu nouă ani, când copil fiind, s-a îndrăgostit de acest sport. „M-am urcat prima dată pe o motocicletă la 11 ani , am fost foarte emoţionat , mi-a plăcut imediat, chiar dacă din cauza înălţimii nu ajungeam jos. Totuşi, eram deja nerăbdător să mă urc din nou", spune tânărul. Pasiunea a moştenit-o de la tatăl şi unchiul său, care practicau enduro de mai mult timp. Ceea ce a început ca un hobby, cu prieteni de familie, copii şi căţei care se cazau la o cabană şi apoi plecau în drumeţii pe dealuri cu motocicletele, în timp s-a transformat în sport de performanţă.
E coleg la lot cu Mani Gyenes
Prima motocicletă a lui Cătălin a fost o Honda MTX 80. „E un motor de mărime medie , perfect pentru început , nu era o motocicletă performantă, ceea ce m-a ajutat mult să deprind comenzile. De asemenea, nu avea foarte multă putere, iar asta mi-a dezvoltat mult tehnica utilizării ambreajului. Dacă ar fi să încep din nou, aş începe pe aceeaşi motocicletă. Faptul că aveam o motocicletă şi eram dedicat acestui hobby, m-au făcut să mă visez noaptea pe dealuri",spune Cătălin.
A debutat în 2004, la o competiţie de Endurocross, unde a terminat pe locul 11 din 70 de participanţi. Apoi, peste trei ani au început să apară şi rezultatele notabile. A devenit vicecampion naţional atât la Enduro cât şi la Endurocross, categoria hobby, iar în 2008, deşi a tecut la o clasă superioară, a terminat aceeaşi competiţie pe locul 3. Odată cu creşterea numărului de trofee, a ajuns la lotul naţional, unde l-a cunoscut pe cel mai valoros român din motorsport, Emanuel Gyenes: „Cu Mani sunt coleg în lotul naţional de enduro, ne ştim de mu