Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olosz Gergely: "Cine are controlul acum în UDMR vrea să-l păstreze"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 februarie 2011 ·

EXCLUSIV EVZ. Olosz Gergely susţine că actuala gardă a Uniunii doreşte să-şi conserve influenţa, punând la bătaie pentru asta chiar şi banii ministerelor. Sursa: AGERPRES

Intrat ultimul în cursa pentru şefia UDMR, Olosz Gergely susţine că jocurile nu sunt făcute, chiar dacă multe dintre filalele Uniunii şi-au declarat susţinerea pentru contracandidatul său, Kelemen Hunor.

În spatele acestei alinieri, susţine el, este interesul actualei gărzi a UDMR de a rămâne la butoane. Iar pentru asta, spune Olosz, s-au pus la bătaie bani în schimbul susţinerii lui Kelemen.

EVZ: Aţi intrat într-o cursă în care pare că nu aveţi nicio şansă.

Olosz Gergely: Depinde cine spune că n-am nicio şansă. Abia a început campania electorală.

Aşa este, dar până şi filiala Covasna, din care faceţi parte, îl susţine pe Kelemen Hunor.

Este adevărat, dar acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că preşedintele orga nizaţiei, înainte ca forurile să ia decizia, a spus că el îl susţine pe domnul Kelemen. Ca să rămână integritatea organizaţiei am cerut să-l sprijine ei pe Kelemen Hunor dacă vor, pentru că eu o să mă îndrept către comunitate şi am să-i cer susţinerea. Foarte mulţi care îmi sunt prieteni, primari din circumscripţia mea electorală, m-au sprijinit să strâng semnăturile de susţinere pentru a intra în cursă şi, în trei zile, în loc de 1.000 câte îmi erau necesare, am strâns aproape 7.000.

De ce graba aceasta a preşedintelui filialei?

Nu cunosc prea mult dedesubturile. Mie mi-a spus că era o promisiune mai veche, făcută în momentul în care nu ştia că eu voi candida.

Să înţeleg că excludeţi presiunile, intimidările pe care le-a invocat un alt contracandidat al dumneavoastră, Peter Eckstein Kovacs?

În niciun caz nu exclud acest lucru. Zvonuri am auzit şi eu.

Simţiţi şi dv., ca şi domnul Ec

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°