Vodafone Romania, al doilea operator de telefonie mobila pe piata locala, a pierdut 35.000 de utilizatori in ultimul trimestru al anului trecut. Compania a inregistrat prima scadere a bazei de clienti de la finalul lunii iunie 2009, arata raportul financiar al furnizorului de servicii telecom, potrivit caruia numarul de utilizatori a ajuns la 9,8 milioane.
Astfel, operatorul avea la finalul lui decembrie 9.804.000 de clienti fata de 9.839.000 in septembrie anul trecut si 9.663.000 in decembrie 2009.
Ultima data cand compania si-a diminuat numarul de utilizatori a fost intre aprilie si iunie 2009, cand Vodafone a pierdut 55.000 de clienti la 9,53 milioane.
Dintre cei 9,8 milioane de utilizatori Vodafone, circa 62,1% folosesc cartele preplatite, iar restul de 37,9% sunt abonati la serviciile companiei.
Venitul mediu per utilizator (ARPU) a fost de 6,2 euro in ultimul trimestru din 2010 (T3 fiscal pentru grupul Vodafone) fata de 6,8 euro pe luna intre iulie si septembrie anul trecut.
“ARPU a fost afectat de reclasificarea unor categorii de venituri, in trimestrul trei al anului financiar 2010 - 2011. Eliminand efectul acestor ajustari contabile, valoarea ARPU ar fi fost 6,7 euro, folosind aceeasi baza comparativa fata de trimestrele anterioare”, au declarat oficialii Vodafone.
Scaderea venitului mediu per utilizator a fost cauzata si de faptul ca in ultimele trei ale anului trecut, abonatii Vodafone au platit in medie 12,5 euro pe luna comparativ cu 14,1 euro pe luna intre iulie si septembrie sau 14,3 euro lunar intre aprilie si iunie 2010.
In acelasi timp, clientii de cartele preplatite au generat in medie venituri de 2,5 euro pe luna in ultimul trimestru din 2010.
Micsorarea ARPU se observa si in veniturile din servicii care intre octombrie si decembrie anul trecut s-au diminuat cu 9% fata de aceeasi perioa