Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat că se grăbeşte în finalizarea normelor de aplicare privind veniturile nedeclarate ale persoanelor fizice termenul final fiind către finele acestei luni.
"Colegii mei de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), împreună cu departamentul de legislaţie pe care îl coordonez lucrează la normele de aplicare privind veniturile a căror natură nu este cunoscută", a Dan Tudor Lazăr, secretar de stat în cadrul MFP.
De altfel, vicepreşedintelele ANAF, Dragoş George Bogdan, a menţionat că vor începe să fie făcute controale în privinţa veniturilor şi a impozitelor plătite. "Intenţionăm ca persoanele fizice să-şi fiscalizeze veniturile. Dacă nu şi le fiscalizează, mergem şi le impozităm veniturile. Încă suntem în lucru. La nivelul Ministerului de Finanţe şi al ANAF-ului vom face o analiză de risc asupra grupurilor-ţintă de persoane fizice asupra cărora putem declanşa controale în privinţa veniturilor şi a impozitelor plătite", a menţionat sursa citată adăugând că de aceste măsuri sunt vizate persoanele fizice cu un anumit venit, nivel de trai, în general persoanele bogate. Cota de impozitare aplicată va fi de 16%.
Reamintim că ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu, declarase la începutul lunii ianuarie că în cadrul ANAF va fi constituit un departament privind controlul veniturilor nedeclarate în care vor lucra 30 - 40 de persoane specializate în investigaţii fiscale şi IT.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat că se grăbeşte în finalizarea normelor de aplicare privind veniturile nedeclarate ale persoanelor fizice termenul final fiind către finele acestei luni.
"Colegii mei de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), împreună cu departamentul de legislaţie pe care îl coordonez lucrează la normele de aplicare privind veniturile a căror natură nu este