Din privatizare, reorganizarea sau lichidarea marilor companii, statul ar putea să finanţeze la costuri mai mici deficitul bugetar. Un astfel de plan de măsuri, recomandat încă de anul trecut de experţii Băncii Mondiale şi pentru care insistă şi FMI, pare să fie acceptat şi de actualii guvernanţi. Premierul Emil Boc a anunţat că Guvernul doreşte să eficientizeze companiile de stat, care în ultimii 20 de ani „au fost surse de influenţă politică pentru unii sau alţii care s-au aflat la putere".
Pe lângă introducerea managementului privat la companiile de stat, care „este un lucru ce se va întâmpla", potrivit declaraţiilor premierului, în cadrul discuţiilor cu FMI s-a insistat şi pe vânzarea de acţiuni minoritare la mai multe companii.
În următorii doi ani, s-ar putea obţine 1,5 miliarde euro din vânzarea de acţiuni ale unor companii de stat, potrivit estimărilor directorului general al Franklin Templeton şi managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea, Grzegorz Konieczny.
În total, din afacerea privatizării sau vânzării de pachete de acţiuni la companii de stat, Ministerul Economiei şi Ministerul Trasporturilor ar putea atrage 11 miliarde de euro.
Dintre companiile care ar putea fi vândute relativ uşor, în ultima perioadă s-a vorbit des despre cele din domeniul energetic şi transporturi, precum CFR Marfă şi Termocentrale. Nu au lipsit însă nici referirile la Tarom şi Poşta Română.
Pe lista pregătită mai figurează, printre altele, Conpet Ploieşti, Oil Terminal Constanţa şi Oltchim Râmnicu Vâlcea, dar şi Societatea Naţională a Sării, Şantierul Naval Mangalia şi SC Avioane Craiova. În schimb, când s-a vorbit despre o eventuală privatizare a CEC Bank, premierul Emil Boc a precizat că „nu susţine privatizarea CEC", dar Guvernul va încerca să majoreze capitalul CEC Bank prin atragerea unor investitori instituţionali, după modelul utilizat în