Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă românii nu sunt în stare, chinezii vin să investească în Zona Liberă Galaţi

Publicat in Adevarul, vineri 4 februarie 2011 ·

220 de locuri de muncă la firme din domenii precum prelucrarea zahărului, a uleiurilor vegetale şi chiar construcţii de tractoare vor fi create la Galaţi

Terenurile şi regimul fiscal preferenţial din „Zon Liberă" Galaţi îi atrag pe investitorii chinezi. Anul acesta vor fi concesionate 11 hectare pentru construirea unor fabrici de zahăr, de ulei şi pentru ansamblarea de tractoare.

„Încă nu am semnat contractele, dar investitorii sunt foarte puternici şi serioşi. Sunt oameni de afaceri din China care doresc să investească la Galaţi", ne-a declarat Angela Ivan, directorul Zonei Libere, societate comercială aflată în subordinea Consiliului Local.

Conform scrisorilor de intenţie ale investitorilor chinezi, vor fi create 220 de locuri de muncă în fabricile pe care intenţionează să le construiască.

„Sunt şanse ca aceste investiţii să crească şi dezvoltarea lor să întreaca cele mai optimiste aşteptări. Este bine că reuşim să atragem mereu investitori", ne-a mai comunicat Angela Ivan.

Mai trebuie reamintit că un alt investitor tot din China intenţionează să înfiinţeze la Galaţi un port la Dunăre cu instalaţii speciale pentru încărcarea vapoarelor cu vinuri destinate pieţei chinezeşti.

Avantajele oferite firmelor în Zona Liberă sunt multiple: facilitati economico-fiscale pentru dezvoltarea unei afaceri; mărfurile depozitate pe teritoriul acesteia sunt exceptate de la plata taxelor vamale, iar pentru mijloacele fixe şi clădiri nu se plătesc impozite. Administraţia Zonei Libere Galaţi are în ogradă, pentru concesionare, terenuri cu o suprafaţă totală de 139 hectare, care aparţin Consiliului Local.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum 24 minute
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 50 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 30 minute
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 36 minute
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 36 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum 44 minute
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°