În urmă cu aproape jumătate de an, Florin Daniel Zăvoi ne cerea ajutorul. Aveam să aflăm atunci că viaţa a fost pentru el o luptă continuă, din care a încercat din răsputeri să iasă învingător. În 2003, muncea pe un şantier, cocoţat pe schele la zeci de metri înălţime, fără să-i fie teamă, fără să se codească, atunci când era pus la munci pe care alţii le refuzau. O zi însă i-a fost fatală. Se afla la 7 metri înălţime. Într-o clipită schela i-a zburat de sub picioare şi s-a văzut în aer. În gol. Coloana i s-a fracturat. A trebuit să fie operat de urgenţă la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti.
De atunci au trecut ani grei pentru Florin. Speranţe împletite cu dezamăgiri, durere împletită cu bucuria din ochii fetiţei lui pe care încearcă să o crească în tihnă şi în pace, având grijă să nu-i lipsească nimic. Tija metalică implantată în coloană i-a fost salvarea. Pentru foarte scurt timp însă. A început iar să tragă de el şi să muncească, deşi medicii îi recomandaseră repaus total. Facturile cu zeci de milioane datorii nu-l lăsau să închidă ochii toată noaptea. Se simţea inutil, iar sentimentul acesta îi sporea agonia. S-a hotărât să o ia de la capăt, să meargă iar la lucru. A urcat pe schelă din nou. A făcut munca grea pe care o făcea şi în trecut. S-a urcat iar la zeci de metri înălţime, a tras de el cât a putut. Până şi-a simţit iar trupul paralizat. I se rupsese tija metalică. Medicii i-au scos tija metalică.
Din nou, aceeaşi interdicţie: fără efort fizic. Acum trăieşte din pensia de handicap de nici 3 milioane de lei. Chiar dacă îşi doreşte să muncească, nimeni nu-l angajează în starea în care este. Fetiţa lui a început şcoala. Este un copil bun şi ascultător, despre care tatăl spune că este „medicamentul meu sufletesc”. „Nevoile sunt din ce în ce mai mari”, se vaită bărbatul de 31 de ani. Rămas fără părinţi, despărţit de soţie, lui