Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Băsescu, la întâlnirea cu delegaţia FMI, CE şi BM: Partea română are probleme cu companiile energetice

Publicat in Gandul, sâmbătă 5 februarie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu i-a primit, sâmbătă, la Cotroceni, pe membrii delegaţiei FMI, CE şi BM, cărora le-a spus că dacă noile companii energetice vor fi blocate mult timp în justiţie, este mai bine să fie luate decizii administrative decât să se aştepte.

La începutul întâlnirii, preşedintele a dat mâna cu membrii delegaţiei şi i-a întrebat apoi cât de departe au ajuns cu negocierile pentru un nou acord.

"Am ajuns foarte departe. Am constatat progrese făcute de partea română", a răspuns un reprezentant al delegaţiei, menţionând că un subiect important care a fost discutat este cel legat de sectorul energetic.

În acest context, şeful statului a spus că partea română are probleme legate de companiile energetice.

El le-a spus membrilor delegaţiei că "dacă noile companii energetice vor fi blocate mult timp în justiţie, este mai bine să fie luate decizii administrative decât să se aştepte, pentru a nu bloca întregul proces".

Băsescu s-a interesat dacă delegaţia a discutat cu Executivul despre problemele legate de buget şi de deficit.

Reprezentanţii delegaţiei au declarat că există veşti îmbucurătoare, România atingându-şi obiectivele asumate. "Guvernul a făcut eforturi legate de deficitul bugetar", a remarcat Jeffrey Franks.

România are în derulare un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro.

O misiune FMI - CE a început a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care se va analiza îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi vor fi negociate condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv. Vizita se va încheia în data de 8 februarie. (Mediafax)

Preşedintele Traian Băsescu i-a primit, sâmbătă, la Cotroceni, pe membrii delegaţiei FMI, CE şi BM, cărora le-a spus că dacă noile companii energetice v

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 26 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 30 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Consiliul recomandă României „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”

Adevarul acum 47 minute
Consiliul UE nu a inițiat sancționarea României pentru derapajul bugetar, după ce guvernul a adoptat pachetul de austeritate, dar i-a recomandat „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°