Şefii Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi vor verifica la începutul săptămânii viitoare 5 dintre cele 31 de autorizaţii de construire emise pentru clădirile ridicate în cadrul complexului imobiliar Palas.
Iaşi: Clădirile de la Palas, la un pas de demolare
Judecătorii de la Tribunalul Iaşi au decis. Şase imobile din ansamblul Palas au fost construite ilegal
Acţiunea inspectorilor vine în urma solicitării Prefecturii Iaşi. „Am făcut o adresă la Primăria Iaşi şi luni vom merge să verificăm 5 din cele 31 de autorizaţii date la Palas, după care vom da un răspuns Prefecturii", a declarat Valeriu Andronache, director la Inspectoratul Judeţean în Construcţii.
Primăria refuză Prefectura
Prefectul de Iaşi a cerut Primăriei să pună în aplicare decizia definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Oradea, prin care s-a anulat hotărârea de Consiliu Local ce prevedea trecerea din domeniul public în cel privat al municipiului a suprafeţei de 12 hectare, pecare se construieşte ansamblul imobiliar Palas.
Iaşi: Bombă la Palas: Temelia proiectului, declarată ilegală
„I-am somat tocmai pentru a intra în legalitate cu acel contract. Municipalitatea trebuie să găsească o soluţie legală pentru ca acel proiect să fie legal, iar investitorul să-şi poată continua lucrările", a spus prefectul Tomaşeschi.
Oficialii Primăriei spun că vor lăsa justiţia să-şi spună cuvântul, după ce instituţia a contestat decizia instanţei de la Oradea. „Domnul prefect nu poate dicta ce puncte să fie incluse pe ordinea de zi a unei şedinţe de Consiliu Local", a spus Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.