Liderul conservatorilor, Daniel Constantin, a declarat sambata ca este de datoria parlamentarilor actuali sa propuna suspendarea presedintelui Traian Basescu, chiar daca opozitia detine sau nu majoritatea in legislativ, relateaza Agerpres. Presedintele PC a estimat ca, in momentul de fata, ar exista peste 70% din romani care sunt de acord cu alianta dintre PSD, PNL si PC. Acesti 70% ar aproba si supendarea lui Basescu.
"Un astfel de demers trebuie analizat foarte bine pentru ca el trebuie judecat din punct de vedere al Constitutiei. Cred ca si daca avem si daca nu avem majoritate, este de datoria noastra, a parlamentarilor din Parlamentul actual al Romaniei, sa propunem suspendarea presedintelui", a afirmat Constantin, dupa ce a fost intrebat cand ar fi oportun demersul de suspendare a sefului statului.
Presedintele PC a estimat ca, in momentul de fata, ar exista peste 70% din romani care sunt de acord cu alianta dintre PSD, PNL si PC, precum si cu suependarea presedintelui: "Am vazut cateva studii recente care sunt incurajatoare in acest sens".
In urma cu cateva zile, senatorul PSD Toni Grebla, presedintele Comisiei Juridice, a spus intr-o discutie online cu cititorii HotNews.ro ca "suspendarea presedintelui Basescu se impune, pentru ca in nenumarate randuri a nesocotit Constitutia".
La sfarsitul lunii ianuarie, HotNews.ro a scris ca suspendarea presedintelui Traian Basescu este unul dintre principalele episoade ale razboiului dintre putere si opozitie anuntate pentru actuala sesiune Parlamentara. Liderul conservatorilor, Daniel Constantin, a declarat sambata ca este de datoria parlamentarilor actuali sa propuna suspendarea presedintelui Traian Basescu, chiar daca opozitia detine sau nu majoritatea in legislativ, relateaza Agerpres. Presedintele PC a estimat ca, in momentul de fata, ar exista peste 70% din romani care sunt de ac