Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXPLOZIE LA MINA URICANI din Valea Jiului. Cinci mineri AU MURIT. O a doua explozie în mină sâmbătă noaptea. Băsescu transmite condoleanţe UPDATE

Publicat in Gandul, sâmbătă 5 februarie 2011 ·

UPDATE13:Botiş: Văduvele minerilor care au murit sâmbătă la Uricani vor fi angajate la CNH

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, la Petroşani, că văduvele minerilor care şi-au pierdut viaţa în explozia de la Mina Uricani vor fi angajate în Compania Naţionale a Huilei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Potrivit contractului colectiv de muncă, soţiile celor decedaţi vor fi angajate la Compania Naţională a Huilei", a spus Botiş, la ieşirea din sediul CNH.

Ioan Botiş a precizat că reprezentanţii Executivului vor avea o întâlnire şi cu familiile îndoliate.

"Vrem să-i asigurăm pe toţi că suntem alături de ei. Eu sunt fiu de miner, tatăl meu a lucrat şi la Mina Bărbăteni şi la Mina Lupeni, e regretabil că se întâmplă aşa ceva, dar stiţi la fel de bine ca şi mine, probabil cât va fi minerit se vor mai întâmpla asemenea accidente", a mai spus Botiş.

El a menţionat că începând cu ora 12.00 se continuă ancheta în cazul exploziei de la Mina Uricani, fiind implicaţi atât specialişti de la inspecţia muncii de la Bucureşti cât şi specialişti din judeţul Hunedoara. (Mediafax)

UPDATE12:Procuror: Explozia de la Uricani s-a produs, cel mai probabil, în urma unei acumulări de gaz metan

Procurorul general adjunct al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia Augustin Lazăr susţine că explozia de la Mina Uricani s-a produs, cel mai probabil, în urma unei "acumulări de gaz metan şi a unui arc electric", însă cauza exactă va fi stabilită în urma anchetei.

Augustin Lazăr a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că "este prematur" să se pronunţe acum, precizând însă că versiunea cea mai probabilă privind cauza exploziei este că deflagraţia s-a produs ca urmare "a unei acumulări de gaz metan şi a unui arc electric".

Potrivit sursei citate, cauzele exploziei sunt cercetate de o echipă formată din inspectori de protecţia muncii, pol

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum o ora
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 5 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Premierul Ilie Bolojan: Nu mai puteam continua în felul acesta cu cascada de sporuri care se aplicau unele peste altele / La Ministerul Fondurilor Europene sporurile ajunseseră la 110%

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că Guvernul a reuşit plafonarea unor sporuri care se aplicau în cascadă, el dând ca exemplu situaţia de la Ministerul Fondurilor Europene, unde în unele cazuri sporurile au ajuns la 110 la sută. ”Avem câteva ministere,

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 26 minute
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°