Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circuitul şpăgii în vamă

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 5 februarie 2011 ·

Pentru a dovedi modul organizat în care unii poliţişti de frontieră şi vameşi de la PTF Siret luau mită, un investigator sub acoperire a fost numit la conducerea punctului de trecere a frontierei, acesta primind îndrumări de la fostul şef, Aurel Anea, potrivit referatului DNA.

„În vederea dovedirii modului organizat în care se lua mită al PTF Siret, a fost desemnat al doilea investigator sub acoperire, sub identitatea Mădălin Ionescu, care a fost numit în funcţia de şef al PTF Siret, în locul lui Anea“, se arată în referatul cu propunerea de arestare înaintat vineri instanţei, obţinut de NewsIn.

După această numire, investigatorul sub acoperire, al doilea infiltrat la anchetatori, a primit indicaţii de la fostul şef al PTF Siret, Aurel Anea, în legătură cu funcţionarea reţelei din vamă.

Anea i-a explicat investigatorului sub acoperire ca pentru a trece frontiera cu 30 de baxuri de ţigări, vameşul primea 150 de lei, iar poliţistul de frontieră - 50 de lei. Vameşii iau triplu faţă de poliţişti „pentru că aşa este modelul“, ar fi explicat fostul şef al PTF Siret.

Fiind întrebat de investigatorul sub acoperire câţi bani se fac pe tură, Anea a povestit că „pe turele lui Strugar şi Simota cam 70-80 de milioane pe tură, iar pe turele lui Coroi şi Chirilă - 200-250 de milioane“.

Potrivit DNA, algoritmul împărţirii banilor ce reveneau şefului PTF Siret, între Aurel Anea şi investigatorul sub acoperire, a fost stabilit astfel: 60% pentru Mădălin Ionescu şi 40% pentru Aurel Anea.

DNA: Un inculpat i-a predat o lecţie de luat mită investigatorului sub acoperire

Unul dintre inculpaţii din cazul de amplă corupţie de la frontiera Siret i-a „predat“ o lecţie de luat mită unuia dintre investigatorii sub acoperire ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, situaţia insolită fiind prezentată judecătorului de către anchetatorii DNA.

Pr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 20 minute
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 50 minute
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Mihai Fifor (PSD): Reveniţi-vă, zmeilor de la USR. Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, înseamnă soluţia de moment. Hai la negocieri, poate ne convingeţi că meritaţi efortul

HotNews acum o ora
Deputatul PSD Mihai Fifor îi critică sâmbătă pe cei de la USR, cărora le cere „să îşi revină şi să accepte realitatea”, şi anume că Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, ci înseamnă soluţia de moment la spaima uriaşă a românilor faţă de tot ce pute

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Palestinieni forțați să fie scuturi umane de armata israeliană în Gaza. „Nu sunt incidente izolate, ci indicii clare ale unei politici sistematice”

Gandul acum o ora
Mai mulți palestinieni au relatat pentru Associated Press că au fost obligați de armata israeliană să devină scuturi umane în timpul operațiunilor militare din Fâșia Gaza. Palestinieni din Gaza și Cisiordania acuză armata israeliană că i-a forțat să

Nou record de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Mediafax acum 9 minute
Vineri, Emiratele Arabe Unite au înregistrat cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM), citat de Le Figaro Țar

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Atac masiv cu drone și rachete balistice asupra Kievului. Explozii și incendii în capitala ucraineană

HotNews acum 10 ore
Rusia a atacat capitala Ucrainei, Kiev, sâmbătă dimineața, cu drone și rachete, provocând incendii. Cel puțin opt persoane au fost rănite, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, potrivit Reuters. Martorii Reuters au văzut și au auzit valuri

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 4 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

19°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

22°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°