”În sufletele oamenilor a apărut convingerea că ţinutul pe care-l iubesc şi de care nu vor să se despartă, unde mineritul a murit, poate renaşte prin turism.” Afirmația îi aparține doamnei Elena Udrea, ministrul Turismului și Dezvoltării Regionale, și a fost făcută pe blogul personal, după inaugurarea telegondolei de la Vulcan.
E o afirmație care mă bucură și mă întristează în același timp. Mă bucură pentru că doamna ministru a înțeles că turismul poate reprezenta o alternativă la minerit. Mă întristează însă selectivitatea: de ce se consideră că doar anumite zone sau localități pot fi dezvoltate prin turism, iar altele, cum e Roșia Montană, nu. Pentru că, și în condițiile în care proiectul de exploatare a aurului de la Roșia Montană ar porni, după 15-20 de ani (asupra duratei reale a proiectului, compania RMGC nu poate oferi nicio garanție), Roșia Montană tot la turism ar trebui să se întoarcă. E drept, la un turism extrem, printre halde de steril și lacuri cu cianură.
Nu departe de Roșia Montană, tot în județul Alba, se află localitatea Rimetea. O așezare care, timp de secole, a trăit din exploatarea și prelucrarea fierului. În ultimii 15 ani, a renăscut ca destinație turistică, cele 40 de pensiuni și hoteluri atrăgând acum mii de turști în fiecare an. Și care, tocmai datorită restaurărilor și programului de conservare arhitecturală de care a beneficiat, este propusă (și susținută de domnul ministru Kelemen Hunor) pentru includerea pe lista tentativă a României la UNESCO. Ce are în plus, din punct de vedere al potențialului și patrimoniului, Rimetea față de Roșia Montană? Simplu: susținerea politică (în special a UDMR). Astfel, s-au găsit bani pentru a dezvoltarea durabilă reală a Rimetei (detalii aici). Dinamitând mitul propagandistic al susținătorilor exploatării aurului de la Roșia Montană că nu ar exista bani pentru așa ceva. O altă localitate di
