Foto: Reuters Temperatura în Egipt începe să scadă încet încet în intensitate, după ce gradele ridicate au ars la maxim, în ultimele zile, spiritele protestatarilor, aducându-le, în Piaţa Tahrir, la un nivel la care nici unul dintre egipteni nu s-ar fi gândit că va fi posibil să se ajungă. Poate fi doar o iluzie…(sau poate nu)
A fost o revoluţie în Egipt? A fost. ŞI încă mai este. Şi, ca orice revoluţie, actul acesta, menit să aducă schimbări, se plăteşte greu. ŞI cu sânge. Morţi şi de răniţi. Milioane de oameni ale căror bătăI de inimă şi-au modificat ritmul.
Vineri, 4 februarie, zeci de mii de protestatari s-au mobilizat din nou în Tahrir Square ducând cu ei mesajul pe care, de altfel, îl transmit din ziua declanşării revoluţiei – "Să plece Mubarak. Acum". Este un alt fel al egiptenilor de-a spune "Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câştiga, libertatea noastră".
Deznodămânul încă nu e sigur, dar toată lumea speră într-un final care să le aducă, din nou, pace şi linişte. Totuşi, viaţa în Egipt continuă, iar în zonele care nu au tangeţă cu Piaţa Tahrir nu se trăieşte în clocotul din centru. Pentru că există şi o a doua faţă a lucrurilor.
Dana Florea este una dintre româncele stabilite în Egipt care n-a părăsit ţara în această perioadă. Are 36 de ani, lucrează în domeniul transportului maritim şi de şase ani locuieşte în Alexandria, oraş în care au existat, de asemenea, manifestaţii de protest împotriva actualului regim.
A fost în contact permanent, zilele acestea, cu mulţi dintre românii martori ai evenimentelor ce se desfăşoară în Egipt. "Am vorbit foarte des cu cele stabilite aici de mult timp, care au familii bine închegate, copii, joburi, afaceri…Nici una nu a plecat în Romania cu ocazia acestor evenimente. Nu sunt panicate, dar sunt pregătite pentru un plan B, în cazul în care evenimen