Azi a fost măreaţa zi în care PSD a preferat – în locul unei aventuri ceva mai curajoase în care să se definească şi ideologic, în care să cîştige singur capital serios în urma crizei şi gestionării ei defectuoase – să se lipească de PNL şi PC. Rezultatul? o negociere dezastruoasă în împărţirea ţării pre-electorală – liberalii au luat mult mai mult decît orice vis frumos. Crin Antonescu a făcut o afacere bună pentru partidul său riscînd, e adevărat, nucelul dur liberal format din alegători fideli. În schimb, nu vreau să ştiu ce va ieşi în teritoriu… Politologul Andrei Ţăranu mi-a dat cea mai coerentă explicaţie pentru alianţa asta nebunească: frica de uninominalul pur şi dur care ar fi decimat partidele din opoziţie dacă ar fi candidat separat. Totuşi, ideal ar fi fost să lupţi cu adevărat împotriva acestui uninominal retardat, antidemocratic. Nu să accepţi reguli aberante ale jocului… Dar lupta politica la noi a fost pînă acum doar prin clonare: adică opoziţia face ce face puterea ţipînd la ea. Cu această alianţă se pune punct speranţelor într-o schimbare politică majoră: aceea de a încerca politică adevărată, cu încercări de cucerire onestă de alegători, cu dezgroparea adevăratelor teme care cutremură cotidianul zi de zi. NU. Se continuă politica de SRL. s-au împărţit banii şi puterea în avans. Şi acum doar vor continua să se prefacă luptători: iarăşi tîmpeniile cu suspendarea, alegeri anticipate etc. Mesaj de uzură care ne vor blaza şi mai eficient. Doare faptul că a fost aleasă cea mai conservatoare, cea mai fricoasă soluţie pentru un partid ca PSD care putea în sfîrşit să devină de stînga cu acte în regulă. Problema din ultimii 20 de ani a fost tocmai că nu am avut stînga reală în această ţară, ci doar gargară neoliberală în diverse forme. Iar toate astea s-au întîmplat sub conducerea unui tînăr care ar fi trebuit să aibă gustul riscului. O şansă istorică s