Legea educatiei nationale ofera o sansa, dar nu ofera garantii de functionalitate. Ea va esua daca toti cei chemati sa o aplice vor sta indiferenti sau ii vor fi ostili. O opinie unanim acceptata in Romania este aceea ca scoala este in criza, iar educatia - in cadere libera. S-ar parea ca mai nimic nu merge; elevii sint slab pregatiti, profesorii - nemotivati, scolile - politizate, sintem pe unul dintre ultimele locuri in Europa la performantele elevilor nostri, iar universitatile romanesti nu reusesc sa intre in Top 500, dar distribuie diplome fara acoperire. Toti sint de parere ca este nevoie grabnica de schimbare, dar divergentele apar atunci cind este vorba de caile de a iesi din impas. Unii opteaza fara rezerve pentru modelul apusean, aparent mai performant si, desigur, modern. Altii considera ca am avut cel mai bun sistem de invatamint din Europa, pe care l-am stricat cu buna stiinta in perioada postdecembrista prin preluarea unor modele nepotrivite din scollie apusene. Exista numeroase alte puncte de divergenta, care se refera la programa scolara, infrastructura invatamintului si organizarea sa, statutul profesorului si al elevului. Romania are, insa, de o luna, o lege a educatiei si invatamintului viu contestata in faza de proiect in societatea romaneasca si care a agitat spiritele si a dezlantuit patimile. Desi am citit cu atentie aceasta lege, precum si variantele sale anterioare, nu am descoperit totusi pacate capitale, dar pot sa inteleg reactia celor preocupati sincer de soarta scolii. Desigur, orice proiect de reforma a invatamintului romanesc a fost la vremea sa contestat si exceptie nu a facut nici legea (sau legile) Haret de la inceputul secolului trecut, fara indoiala cel mai reusit si influent proiect romanesc de reforma a scolii. Ca sa ne convingem, este suficient sa consultam dezbaterile parlamentare asupra legii Haret, ca sa vedem cit de inversu