Povestea unui dascal de tara
- S-a nascut la Ceanu Mare, in inima Transilvaniei, intr-un sat pentru care traditia si credinta erau valori de capatai. Dascali iubitori l-au invatat, la scoala din sat, dragostea de carte si de trecut. A fost "normalist" la Abrud, inspector scolar, apoi director de scoli in Turda. A revenit la Ceanu Mare, dupa pensionare, sa mai creasca o vacuta, niste iepuri si niste gaini. Si sa isi afle ragaz pentru pasiunile lui de-o viata: cartile dedicate satului si dascalimii de odinioara si acuarelele in care poleieste Ceanul in culorile vremurilor de altadata -
Cu caruta, la scoala din Muntii Apuseni
A parasit prima oara satul imediat dupa razboi. Abia ce terminase patru clase in Ceanu Mare si luase cu brio "igzamanu" organizat, ca la fiecare final de ciclu, la insistentele dascalilor, care tineau mortis sa le demonstreze parintilor ca nu isi trimisesera in zadar odraslele la scoala.
De cu seara, dupa ce-au ajuns acasa vacile din ciopor, il ajutase pe tatal sau sa unga osiile carutei, ca sa mearga mai cu spor a doua zi. Si-a facut apoi culcus in sania plina cu paie din sura, unde dormea peste vara, si-a tras tolul peste el. Oare cum o fi la Abrud? Cum o fi oare in Mocanita? Da' Apusenii, muntii aia pe care ii vazuse doar cateodata, in departare, in zilele senine de iarna, or fi asa de mari cum zic flacaii din sat, care au fost in catanie pe acolo? Nu putea pune geana pe geana. A iesit din sura si s-a harjonit cu cainele, sub clarul lunii de septembrie, pana ce a iesit biata Lina sa-l trimita la culcare. "Meri de te culca, Remut, dragu' mamii, ca nu ti-i pute trezi dimineata, si-i ramane de ailalti!".
A doua zi, trezit cu noaptea in cap, n-a mai apucat decat sa-si dea pe ochi cu doi stropi de apa si sa bea o cana cu lapte. S-a urcat in caruta, in spate, pe fan, si de acolo a auzit ultimele sfaturi ale
