Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hagi împlineşte azi 46 de ani, iar literele alfabetului sînt insuficiente pentru a cuprinde viaţa şi cariera lui » Alfabetul regal

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 5 februarie 2011 · ·

Episoade memorabile care-l au în prim-plan pe cel mai mare fotbalist al României şi imagini inedite cu "Regele" într-un portret neconvenţional al celui considerat de mulţi drept cel mai mare fotbalist român din toate timpurile

A stat la temelia Generaţiei de aur şi a rămas golgeterul all-time al reprezentativei tricolore, cu 35 de reuşite. E, după Dorinel, al doilea om în topul selecţiilor la "naţională": 125 de prezenţe. Numele lui este asociat în toată lumea cu acela al României. Sînt doar trei dintre motivele pentru care GSP vă prezintă cele mai importante momente din viaţa şi cariera lui Gică Hagi. Chiar în ziua în care "Regele" fotbalului românesc împlineşte 46 de ani!

A

ACADEMIE

Inaugurată în aprilie 2009, Academia de fotbal deschisă de Hagi la Constanţa e cel mai mare proiect juvenil din Europa Centrală şi de Est. Fostul căpitan al "naţionalei" a investit 10 milioane de euro pentru demararea şi susţinearea şcolii, unde sînt înscrişi circa 300 de copii

(7-18 ani).

B

BARCELONA

Marele Cruyff l-a adus pe Hagi la Barcelona în '94 şi a plecat o dată cu el, două sezoane mai tîrziu. "Regele" se află în topul celor mai buni fotbalişti care au evoluat atît pentru Barca, cît şi pentru Real Madrid, alături de Figo, Eto'o, Ronaldo, Prosinecki.

C

CIM BOM

Perioada petrecută la Galatasaray, ca jucător (1996-2001), a fost cea mai prolifică din carieră, culminînd cu cucerirea Cupei UEFA şi a Supercupei Europei, ambele în 2000. În prima dintre finale a fost eliminat în prelungiri şi n-a mai apucat să execute penalty la loviturile de departajare, contra lui Arsenal.

D

DINAMO

Derbyurile Steaua - Dinamo au însemnat mereu un deliciu cu "Regele" pe teren. Au rămas celebre două întîlniri: 3-3 în campionat, în Ghencea ('88, 2 goluri Hagi), şi 1-0 în Cupa Româ

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 8 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Finală de coșmar la revenirea lui Denis Drăguș » Galatasaray a câștigat Cupa Turciei

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Trabzonspor a pierdut miercuri seară finala Cupei Turciei, 0-3 cu Galatasaray. Denis Drăguș a fost introdus de antrenorul Fatih Tekke în minutul 60.

Evaluarea Națională la clasa a II-a 2025. Elevii susțin astăzi proba la Matematică şi explorarea mediului

HotNews acum 27 minute
Evaluarea naţională la clasa a II-a continuă, joi, 15 mai, cu proba la Matematică şi explorarea mediului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii vor avea la dispoziție 45 de minute pentru rezolvarea testelor. Evaluarea Naţiona

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 10 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Trump nu se va deplasa în Turcia pentru negocierile Rusia-Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele american Donald Trump, aflat în prezent într-un turneu în Orientul Mijlociu, nu se va deplasa joi în Turcia pentru discuţii directe între Rusia şi Ucraina, a declarat miercuri un oficial american, citat de Reuters, transmite News.ro. Su

VIDEO George Simion, alături de Giorgia Meloni: „Cineva din presa românească spune că nu ne aflăm pe agenda dumneavoastră”/ Ce scrie presa italiană

HotNews acum 8 ore
Candidatul AUR în finala prezidențială, George Simion, a publicat miercuri seară o înregistrare video, pe contul său de TikTok, în care apare alături de premierul italian, Giorgia Meloni, în contextul în care politicianul român acesta s-a aflat marț

Mai multe arestări într-un caz de corupţie care implică o agenţie NATO ce se ocupă de achiziţii militare

News.ro acum 10 ore
Mai multe persoane au fost arestate în cadrul unei vaste anchete anticorupţie care implică o agenţie NATO ce se ocupă de achiziţiile publice ale alianţei, au anunţat miercuri instanţele belgiene şi luxemburgheze, precum şi Alianţa Nord-Atlantică, tr

Controale ANPC în sex-shopuri. Inspectorii au dat amenzi pentru lipsa instrucțiunilor de utilizare

HotNews acum 12 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare şi caract

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 11 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Vremea

București
acum

11°
joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

10°
joi

9°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

10°
joi

8°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°