Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Etnicii rromi au păreri împărţite în legătură cu denumirea de ţigan

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 februarie 2011 · ·

Unii etnici rromi se declară ofensaţi de votul senatorilor de a se reveni la denumirea de „ţigan“. Alţii consideră că termenul de „ţigan“ îi reprezintă mai bine. Propunerea deputatului Silviu Prigoană a divizat comunităţile ţigăneşti şi a iscat rumoare printre liderii rromilor.

Vasile Velcu Năzdrăvan (56 de ani), unul dintre capii rromilor din Craiova, este una dintre cele mai vehemente voci când vine vorba de contestarea propunerii lui Prigoană. Mândru de originile sale, a aşezat în palatul său cu turnuleţe, la loc de cinste, lângă steagul României şi cel al Uniunii Europene, drapelul ţiganilor. „Ce vor să facă ei acum este un lucru peste puterile omeneşti. Este ca şi cum până acum am fost ortodox, iar dintr-odată vine cineva şi-mi spune că trebuie să trec la altă religie. Cum să ne treacă în buletin denumirea de ţigan? Mai bine cei de la guvernare s-ar uita în ce situaţie suntem, în ce sărăcie trăim", a declarat Năzdrăvan. Citiţi şi: Iaşi: Bulibaşa romilor din Grajduri: „Suntem rromi, nu ţigani. Se face o discriminare rasială"

Vaslui: „Dacă-mi zice careva ţigan, eu îl omor“ Proiect/Dacă nu vine ţiganul la şcoală, vine şcoala la ţigan

Rromii ar putea reveni la denumirea de „ţigani"

Românii despre rromi, ţiganii despre români

În timp ce liderii lor se aprind la auzul posibilităţii de a se numi ţigani în toate actele oficiale, membrii comunităţii se împart în două tabere. „Mama m-a botezat «Ţiganca». Mi-a spus că sunt specială şi că a vrut să ştie toată lumea acest lucru. Eu însă nu sunt de acord ca în buletin să scrie ţigan în loc de rrom. Până la urmă nu fac altceva decât să ne discrediteze în faţa poporului. Eu am trei copii şi nu vreau să aibă de suferit mai târziu. Şi aşa sunt văzuţi rău şi acum, dar atunci?", a spus Ţiganca Stancu (32 de ani).

„Noi suntem ţigani"

Santirhaz Marchidon (39 de ani) spune că se mândre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 2 ore
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°