Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii PNL, PC şi PSD au parafat crearea Uniunii Social-Liberale. Va fi condusă de Ponta şi Antonescu

Publicat in Antena 3, sâmbătă 5 februarie 2011 ·

UPDATE 14:45. Liderii PNL, PC şi PSD au semnat acordul de constituire a alianţei dintre ACD PNL-PC şi PSD, denumită Uniunea Social-Liberală (USL). USL va fi condusă de doi co-preşedinţi, Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, după semnarea protocolului de constituire a Uniunii Social-Liberale, că PSD, PNL şi PC îşi dau mâna, în această zi "mai durabil decât se aşteptă oricine", constituind o Alianţă cu şi pentru România.

"Domnule preşedinte al PSD, domnule preşedinte al PC, încheiem astăzi o Alianţă nu doar între partidele noastre, ci încheiem astăzi (sâmbătă-nr) împreună o Alianţă cu România, pentru România", a susţinut Crin Antonescu după semnarea protocolului USL.

Totodată, Antonescu le-a transmis social-democraţilor membri ai Consiliului Naţional al PSD, care validaseră alianţa cu PNL-PC, că, împreună, cele trei formaţiuni fac un gest politic, respectiv un act istoric.

"Azi, prin voinţa dumneavoastră, a reprezentanţilor PNL şi PC, facem un gest politic, un act istoric. Să dea Dumnezeu să fie aşa! Depinde numai de noi ca ceea ce azi împreună începem să fie în folosul României şi românilor", a spus Antonescu, în aplauzele celor circa 700 de social-democraţi membri ai Consiliului Naţional al PSD.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a transmis, sâmbătă, membrilor Delegaţiei Permanente a PNL, în discursul ţinut în faţa acestora, că social-democraţii şi liberalii pot fi aliaţi şi parteneri serioşi, pe cât de destoinici au fost ca adversari.

"Dacă în 20 de ani am fost adversari destoinici, putem să fim nişte aliaţi şi parteneri serioşi pe cât de destoinici am fost ca adversari. Sunteţi un partid şi oameni pe care i-am respectat de câte ori ne-am luptat, pe care îi vom respecta cu atât mai mult cu cât vom lupta împreună", le-a spus Ponta liberalilor memb

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 38 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 5 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 5 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 4 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°