Multiplicare fulminantă: cumperi din China 1 kg de "spice" cu 1.000 de dolari şi-l vinzi în România, în doze de 0,5 g, cu 25.000 de dolari. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Poliţiştii de la antidrog nu le spun "etnobotanice" pentru că drogul n-are nicio legătură cu planta. Preferă termenul "spice" (condiment). Dar acesta e marca înregistrată a lui Alin Rotaru, omul care a împărţit franciza la peste 100 de magazine din ţară şi nu-i place să-i fie folosită abuziv marca. Indiferent cum le spune - snuffuri (tutun), powdere (pulberi), crystaluri sau mărăciucă (produs nou, în mare vogă) - un kilogram de substanţe cu efect neurostimulator are o rată de multiplicare a profitului uluitoare. De fapt, adevăratul efect relaxant al afacerii de aici provine.
La un dolar se întorc 25
Un singur kilogram de marfă îţi poate fi livrată acasă prin firmele de curierat. Comanda o faci pe internet, în China, existând sute de site-uri care vând substanţe chimice şi acceptă comenzi on-line.
"În laboratoarele din China găseşti kilogramul de produşi sintetici la preţuri între 200 şi 1.200 de dolari, în funcţie de calitate", afirmă Cătălin Ţone, şeful Brigăzii Antidrog din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Schema e simplă. Se iau plante uscate, se toacă, se îmbibă în baia cu substanţe importate din China, se porţionează în pacheţele de 0,5 grame şi se scot la vânzare. În funcţie de concentraţii şi de substanţa activă folosită, preţul unei doze de 0,5 g variază între 10 şi 80 de lei (40 de lei în medie). Altfel spus, un kilogram conţine 2.000 de doze care pot fi vândute în maximum două- trei luni (la 25 de clienţi/zi). Iar venitul adus de cele 2.000 de doze se ridică, în medie, la 80.000 de lei, adică peste 25.000 de dolari. La un dolar investit, ţi se întorc 25 de dolari. Dar Alin Rotaru, francizorul "Magazinelor de vis