29 persoane au primit mandate de arestare preventivă, alţi 30 de vameşi au fost reţinuţi.
Un inculpat i-a predat o lecţie de luat mită investigatorului sub acoperire de la DNA despre cum funcţiona reţeaua mitei de la Vama Siret
29 persoane au primit mandate de arestare preventiv , alţi 30 de vameşi au fost reţinuţi, în urma scandalului de proporcii privind mita de la Vama Siret. Anchetatorii susţin că şpaga era strânsă, la propriu, cu găleata la Vama Siret. Procurorii au depus la dosar înregistrări audio-video şi interceptări care reconstituie fidel întreaga activitate a angajaţilor vămii în perioada 17-27 decembrie 2010.
Unul dintre inculpaţii din cazul de amplă corupţie de la frontiera Siret i-a "predat" o lecţie de luat mită unuia dintre investigatorii sub acoperire ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), situaţia insolită fiind prezentată judecătorului de către anchetatorii DNA.
Procurorii anticorupţie arată că investigatorul sub acoperire Gabriel Vasile Preda "primeşte o lecţie de luat mită de la Cristian Nicolovici". Nicolovici îi spune investigatorului sub acoperire "că e bine că stă să observe să-şi facă ochiul".
"Tu când ai venit, îţi faci ochiul, tu deja ştii, .... acela, pac, aha, aha...", îi spune Nicolovici investigatorului sub acoperire, procurorii arătând că anchetatorul "este învăţat să se uite la data eliberării paşaportului, la regiunea ţării din care provine terţul, care oferă mită, astfel încât atunci când pune mâna pe bani să ştie pentru ce o face". Procurorii indică un alt fragment dintr-o înregistrare în care investigatorului i se spune: "adică tu când ai pus mâna să ştii, frate, pentru ce...".
Tonetele poliţiştilor, "maşini de făcut bani"
În referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) privind cererea de arestare a angajaţilor vamali şi de frontieră, implicaţi în corupţie şi con