Whitney Houston şi fostul ei soţ, Bobby Brown, s-au revăzut, luni, la înmormântarea mamei cântăreţului, care a avut loc în Boston, Massachusetts, unde artista a cântat două piese, relatează femalefirst.co.uk, potrivit Mediafax.
Carole Brown, fosta soacră a cântăreţei Whitney Houston, a murit pe 20 ianuarie.
Whitney Houston a cântat de două ori în timpul ceremoniei de înmormântare, respectiv un cântec gospel, "Precious Lord Take My Hand", şi, alături de formaţia lui Bobby Brown, piesa "Never Would Have Made It" , potrivit tmz.com.
În 2009, Whitney Houston a lansat primul album de studio după o pauză de şapte ani - "I Look To You". Lansarea acestui material discografic a marcat revenirea lui Houston în lumina reflectoarelor, după o lungă perioadă în care s-a confruntat cu grave probleme personale şi profesionale, presa americană afirmând la un moment dat că artista se află la un pas de moarte.
În decembrie 2002, cântăreaţa a recunoscut, în timpul unui interviu acordat postului ABC, că a consumat droguri şi alcool. În ciuda faptului că a negat că era dependentă, cântăreaţa s-a internat, în 2004, într-o clinică de dezintoxicare din Georgia.
Însă după ce a divorţat de soţul ei, rapperul Bobby Brown, în 2007, şi a câştigat custodia fiicei sale, Bobbi Kristina, artista americană şi-a plănuit cu minuţiozitate revenirea pe scena muzicală.
Whitney Houston şi fostul ei soţ, Bobby Brown, s-au revăzut, luni, la înmormântarea mamei cântăreţului, care a avut loc în Boston, Massachusetts, unde artista a cântat două piese, relatează femalefirst.co.uk, potrivit Mediafax.
Carole Brown, fosta soacră a cântăreţei Whitney Houston, a murit pe 20 ianuarie.
Whitney Houston a cântat de două ori în timpul ceremoniei de înmormântare, respectiv un cântec gospel, "Precious Lord Take My Hand", şi, alături de formaţia lui Bobby Brown, piesa "Ne