Afectiunea dintre un om si un animal, mai ales unul de companie, poate parea mai simplu de inteles si mai usor de povestit decat iubirea dintre doua fiinte omenesti.
In realitate, nu este chiar asa... Spre deosebire de oameni, animalele nu au nimic de ascuns, pentru ca nu stiu sa minta, dar nici nu stiu sa-si "explice" sentimentele. Ele reactioneaza spontan, exact asa cum simt, iar daca tu nu esti atent la limbajul lor emotional, exista riscul sa le indepartezi de tine. Vreau sa povestesc pe scurt, in acest colt de pagina, ce lectie de iubire am primit de la catelusa familiei noastre, ca sa traga invataminte atat cei mici, cat mai ales cei mari!
Jessie este un bichon havanez cu un pedigree autentic. Fac aceasta precizare pentru a va lamuri ca are talia si greutatea unui pui de leu de cateva luni. Este la fel de aurie ca si acea felina si maraie la fel de "fioros", numai ca, de cate ori se intampla asa ceva, in loc sa inspire teama, ne face pe toti sa pufnim in ras. Daca nu o cunosti, dar o auzi latrand din spatele unei usi, timbrul ei baritonal te poate face sa crezi ca este ditamai dulaul... Jessie este supraponderala, pentru ca a fost sterilizata fara a fi nascut vreodata, si de atunci nu mai reuseste sa slabeasca, oricat de stricta ar fi dieta pe care am incercat sa i-o impunem. Din acelasi motiv, catelusa este o alintata care doarme numai cu noi in pat sau cu fetele noastre, insa niciodata pe covor, ori in cosuletul in care nu a incaput de la bun inceput. Noaptea sforaie ca un om in toata firea, iar ziua se poarta ca un copil batran, adica plina de afectiune, dar respectuoasa, dornica de mangaieri si scarpinari tandre, melancolica, uneori capricioasa, cu o personalitate accentuata. Mananca de doua ori pe zi si tot de doua ori iese la plimbare fara lesa, caci e foarte prietenoasa. Nu stie sa se apere singura si pare resemnata in fata oricarui peri
