Patru turişti din Bucureşti au fost surprinşi, duminică după-amiază, de o avalanşă în Masivul Iezer-Păpuşa, sub Vârful Bătrâna, iar salvamontiştii din Câmpulung Muscel au plecat în căutarea lor, potrivit Mediafax.
Potrivit directorului Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, după producerea avalanşei, unul dintre turişti a reuşit să iasă de sub zăpadă şi a sunat la serviciul unic de urgenţă 112 pentru a anunţa incidentul.
"Am fost anunţaţi de către unul dintre cei suprinşi de avalanşă. Am înţeles că acesta nu a fost cuprins de zăpadă şi a putut să scape. El ne-a anunţat că sunt alţi trei colegi de-ai lui în zăpadă. Nu ştim în acest moment starea victimelor, iar salvamontiştii din Câmpulung Muscel au plecat în căutarea şi recuperarea acestora", a declarat Sănduloiu.
Din primele informaţii ale salvamontiştilor rezultă că vineri noapte turişii au dormit la Cabana Voina, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică s-au cazat la refugiul Iezer, după ce au primit cheile de la oamenii muntelui care i-au avertizat despre pericolul producerii de avalanşe.
Salvamontiştii spun că turiştii au parcurs Masivul Iezer-Păpuşa, iar duminică au ajuns în zona denumită Potcoava Iezerului, iar din relatările persoanei care a sunat la 112 a reieşit că avalanşa s-ar fi produs în zona "Plaiul lui Pătru", din Masivul Iezer-Păpuşa, sub Vârful Bătrâna.
UPDATE: Directorul Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, a declarat pentru Mediafax că persoana care a anunţat la 112 situaţia turiştilor prinşi de avalanşă în Masivul Iezer-Păpuşa "a avut relatări contradictorii asupra numărului acestora", adică a spus iniţial că este vorba de trei persoane, iar apoi de patru.
Potrivit directorului Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, persoana care a anunţat incidentul la 112 "este incoerentă", numărul turiştilor prinşi sub zăpadă urmând să fie stabilit la faţa locului.
"Vom vedea la faţa locului ca