Anul 2011 poate fi al naţionalei, după ce 2010 poate fi cotat drept unul dintre cele mai proaste pe care le-a avut fotbalul românesc în ultimii 50 de ani.
Toate speranţele, toată seva care ne-a mai îndulcit niţel viaţa de frustraţi de succese cu care, din păcate!, ne-am cam obişnuit vin de la acel amical de 1-1 contra Italiei. Acel meci, în care Răzvan Lucescu a dat măsura capacităţii sale de a schimba ceva, poate însemna începutul urcuşului de pe locul 57 în lume spre primii 20.
Oficialii federaţiei au luat-o înaintea timpului. Oricât de cârcotaşi am fi, nu putem să nu remarcăm pozitiv programul de amicale pus la punct pentru următoarele 12 luni. Va fi o vară fierbinte, în care vom întâlni Argentina la Bucureşti, Brazilia şi Columbia la ele acasă, apoi la anul pe vremea asta vom juca împotriva Uruguay-ului pe teren propriu. Dincolo de atractivitatea numelor acestor formaţii, merită să punem în faţă şi nişte cifre: primele două naţionale sunt finalistele ultimei ediţii de Copa America, ocupând locurile 4 şi 5 în clasamentul mondial la zi, Columbia e o echipă de nivelul nostru, iar Uruguay, locul şapte în lume şi semifinalistă la mondialul sud-african, ne-a bătut cu 2-0 şi cu acelaşi antrenor, Oscar Tabarez, într-un amical la Los Angeles în 2006. Cu Argentina nu ne-am mai văzut din 1994, în timp ce pe brazilieni nu i-am mai întâlnit din 1974!
Dacă mai punem la socoteală şi mini turneul din Cipru, unde mâine întâlnim Ucraina şi, posibil, miercuri Suedia, condiţiile de pregătire sunt de invidiat. Vremurile când găseam doar sparring-partneri din lumea a treia s-au dus, cu toate că tricolorii au pierdut dramatic din cota de piaţă avută. E clar că FRF stă bine de tot la management şi reprezentare internaţională, unde Mircea Sandu se pregăteşte să fie reales, în martie, membru în Comitetul Executiv UEFA. Ca niciodată, acum totul depinde de selecţioner
