Cătălin Burlacu, căpitanul campioanei României, spune că principala adversară în lupta pentru titlu e însăşi echipa pe care o conduce din teren. Veteran al echipei, la 34 de ani, fostul internaţional are de gând să mai joace câţiva ani şi se simte excelent în postura de lider al unui lot cu o medie de vârstă de 23 de ani.
„Adevărul": Asesoft Ploieşti s-a schimbat din temelii în vara acestui an, au venit şapte jucători noi. Cum ţi se pare noua echipă?
Cătălin Burlacu: Da, lotul a suferit foarte multe transformări. Anul trecut aveam mai mulţi jucători experimentaţi, care câştigaseră multe titluri. În acest sezon suntem o echipă tânără, cu o medie de vârstă de 22-23 de ani, cu jucători străini aflaţi pentru prima oară în România şi, mai mult, la prima lor experienţă profesionistă. Donneal Mack sau James Westroll au venit la noi direct din NCAA şi sunt la primul an după colegiu. Adrian Guţoaia este la primul său sezon în care joacă mai multe minute. Iar la Asesoft nu este chiar atât de uşor, pentru că se cer rezultate, se cere exigenţă.
Eşti veteranul echipei. Cum te simţi în această postură?
Sunt veteran prin vârstă şi mă simt extraordinar. Am responsabilităţi mult mai mari şi sunt bucuros că pot să le împărtăşesc jucătorilor mai tineri din experienţa mea. Am simţit încă de la pregătiri că aşteptau de la mine să-i îndrum pe teren, mă urmăreau, iar acest lucru mă încântă.
Vorbeai de Adrian Guţoaia. Cum s-a integrat, la numai 20 de ani, într-o echipă care luptă pentru titlu?
Adi este un jucător extraordinar pentru vârsta pe care o are şi nu am văzut, nici la noi şi nici peste hotare, mulţi jucători cu calităţile lui. Însă mă voi opri aici, pentru că nu vreau să-l umflu, el trebuie să înţeleagă că mai are foarte mult de muncă pentru a ajunge un jucător de valoare şi, tocmai pentru că are potenţial, aşteptările sunt foarte mari de la