Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministru francez: Aderarea României şi Bulgariei la Schengen ar putea dura câţiva ani

Publicat in Antena 3, duminică 6 februarie 2011 ·

Ministrul francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez, a declarat, duminică la RFI, că Franţa nu se opune, de principiu, ca România să intre în Schengen în 2011, însă, dat fiind că Bulgaria nu este încă pregătită, cele două ţări nu pot adera în următoarele trei luni, informează Mediafax.

"Dacă sunt gata să intre anul acesta şi există toate garanţiile ca sunt pregătiţi, atunci noi nu ne vom opune. Dar dacă sunt gata anul viitor sau în doi ani, vor intra anul viitor sau în doi ani", a afirmat Laurent Wauquiez, în emisiunea Carrefour de l'Europe de la RFI.

Oficialul francez susţine însă că România şi Bulgaria nu pot intra în Schengen în următoarele trei luni deoarece "Bulgaria nu este pregatită".

"Şi dacă Bulgaria nu e gata, nici România nu poate intra. Dosarul nu este numai unul românesc, ci românesc şi bulgăresc. Pentru moment, rapoartele ne spun că Bulgaria nu este gata. Şi, cum nu s-a făcut nimic pentru acoperirea Schengen a frontierei dintre România şi Bulgaria, România nu poate adera singură. Trebuie ca ambele ţări să fie pregătite".

Ministrul francez a mai vorbit şi despre alt fenomen neliniştitor: corupţia din România şi Bulgaria, chiar dacă Bucureştiul - spune el - face eforturi pentru a o combate. "Ştim că guvernul român încearcă să ducă o luptă nemiloasă cu acest fenomen, dar din rapoartele pe care le primim există încă probleme serioase cu corupţia în România şi Bulgaria", a declarat ministrul francez.

Laurent Wauquiez a lăudat eforturile României.

"România a făcut multe eforturi şi vreau să subliniez acest lucru. A făcut eforturi pentru a îmbunătăţi protecţia frontierelor. A făcut eforturi foarte dure pentru a lupta împotriva corupţiei. A parcurs o mare parte din drum. Întrebarea este dacă s-a ajuns la capătul drumului sau nu. Analiza noastră este că deocamdată nu s-a a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°