Într-unul dintre articolele recente, intitulat „Copil de popă", dl. Tudor Octavian a încercat un pamflet la adresa unui academician chimist persiflând pe biografia acestuia. Iată câteva pasaje din editorialul amintit şi publicat de „Jurnalul Naţional" (28 ianuarie 2011): „Un academician, unul dintre chimiştii ajunşi acolo, sus, pe merit, fiindcă Academia trebuie să aibă şi un covor sub care să ascundă gunoiul, mi-a spus că drumul cel mai lung şi cotit a fost pentru el singurul accesibil. Iar pentru că altul n-a existat, înseamnă că a fost şi cel mai scurt. (...) În fond, eu sunt un ratat. Unul cu repetiţie. Cine îmi citeşte biografia de la serviciul personal are toate motivele să se întrebe dacă un om dat afară din opt slujbe şi trimis pentru reabilitare la tăiat stuf în Deltă, la munca aia de jos, unde nu te mai consideră nimeni copil, are dreptul să inventeze polimeri şi coloranţi. Când un copil de popă de 60 de ani are pe mână un laborator cu zeci de cercetători, nu-i exclus ca tot ce se creează acolo să aibă şi oblăduirea de sus, de la Dumnezeu. Şi iarăşi trebuie să fiu corect, deoarece la acordarea Premiilor Academiei contribuţia lui Dumnezeu nu se ia în discuţie. Dacă e competiţie, atunci măcar să aibă toţi condiţii de afirmare egale. Deştepţii nici n-ar trebui acceptaţi, întrucât unii sunt mai deştepţi decât ceilalţi, pe când proştii, dacă mai sunt şi sănătoşi, nu numai în ce priveşte originea socială, sunt toţi mai egali unii decât ceilalţi".
Tudor Octavian este suficient de laş pentru a trece sub tăcere numele personajului la care se referă deşi indiciile nu sunt greu de decriptat şi chiar nu înţelegem miza ratatului articol deoarece scrierea nu reprezintă decât o vulgară defăimare a unui intelectual român, care, dincolo de inadecvările destinului, şi-a continuat cu perseverenţă cariera de chimist, ajungând astăzi în atmosferele
