Dacă la sfârşitul sec. XIX - începutul sec. XX, mulţi entuziaşti ai aviaţiei erau preocupaţi de construcţia avioanelor şi de pilotarea acestora, un tânăr pe nume Anastase Dragomir, născut la 6 februarie 1896 la Brăila, şi-a concentrat atenţia pe siguranţa aparatelor de zbor şi mai ales a pasagerilor de la bordul lor.
Anastase Dragomir era pasionat, ca mulţi dintre tinerii acelei perioade, de problemele aviaţiei. A plecat în Franţa, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane.
Aici şi-a perfecţionat propriul său sistem pentru salvarea piloţilor şi a pasagerilor în caz de accidente.
La 3 noiembrie 1928 a înregistrat, în Franţa, cererea de brevet „Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne" şi a obţinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930.
În 1950, Anastase Dragomir a obţinut un nou brevet, românesc, cu nr. 40658, pentru "celula paraşutată", care consta în folosirea unui spătar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca în 1959 să înregistreze o altă cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet românesc nr. 41424 din 1960).
Ideea românului se va concretiza prin apariţia, la noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunului ejectabil.
