La primul meci cu Anja Andersen pe bancă, Oltchim a rezistat pe final pentru a învinge cu 21-20 (13-12) pe Buducnost Podgorica în Liga Campionilor. Talida Tolnai a fost îngerul care a vegheat pentru liniştea danezei pe bancă, iar Oltchim a jucat spectaculos cu cea mai bună adversară din grupă.
Cunoscută pentru problemele sale la inimă, noua antrenoare a Oltchimului a avut parte de un debut interzis tocmai cardiacilor. Adina Meiroşu-Fiera a trimis mingea în bară în ultimul minut, un şut cu care putea pecetlui soarta partidei, la scorul de 21-20 pentru Oltchim. Muntegrencele au avut ultima posesie, nu înainte însă ca Anja Andersen să ceară un time-out pentru a regla sistemul defensiv. Oaspetele s-au aruncat cu disperare în atac cu 26 de secunde rămase de joc, apărarea a cedat o fracţiune de secundă, moment în care sala a îngheţat. Avea să explodeze însă imediat, după ce Talida Tolnai a parat a 20-a sa minge din acest meci, dar ce minge! Cu Tolnai în poarta, Andersen poate avea mult mai multă linişte pe bancă, dacă portarul Oltchimului continuă să producă miracolele cu care ne-a obişnuit de la Europene.
Elisei a tras echipa după ea cu cele opt goluri marcate, Ozel a adăugat alte cinci reuşite, într-o seară în care Cristina Neagu parcă a avut liber şi nu a înscris nici măcar o dată. Combinaţii rapide, o apărare mobilă şi o determinare parcă ieşită din comun, născută din conversaţiile pe care antrenoarea le-a avut cu fiecare jucătoare în parte, au schimbat faţa echipei din Vâlcea în numai trei zile.
Andersen a făcut spectacol pe bancă
Anja Andersen a dat recital pe bancă. A stat în genunchi, pe jos, a vorbit în permanenţă cu jucătoarele, ba chiar a intrat cu tupeu pe teren la o accidentare a lui Ozel. „Ne-am dorit victoria pentru public, pentru Anja, care este o antrenoare super. Este un pedagog foarte bun. Lucrează mult la psihic. Ne-a spus că gre