Foto: Arhiva personală Există oameni norocoşi şi oameni pe care norocul nu a ştiut unde să-i găsească. Sau oameni buni şi oameni răi. Sau oameni aflaţi la locul potrivit, în momentul potrivit şi oameni care... suferă în urma acestora. De ce sunt părinţii vitregi atât de... vitregi?
Să devii părinte vitreg este o provocare, o încercare destul de dificilă. Cu puţin noroc, acest stereotip poate fi bătut. Până acolo, să discutăm despre lupta dintre părinte natural-copil-părinte vitreg. Există o valoare a cuvântului „vitreg”, care e sinonimă cu hain, potrivnic, plin de obstacole. Cealaltă se referă la părintele care nu este rudă de sânge. Pornind de la primul sens, încă de la început ni se face cunoscut faptul că o astfel de persoană este un fel de „a cincea roată a maşinii”.
Cunoaştem cazul şi din poveştile „Albă ca Zăpada”, „Cenuşăreasa”, în care mama vitregă îi oprimă copiii soţului din prima căsătorie, îi batjocoreşte, le doreşte moartea ş.a. Întrebarea este: de ce o tratează astfel pe cea care nu îi este fiică? Cum poate cineva să fie într-un anume fel cu unele persoane şi total altfel cu restul? La urma urmei, e vorba despre un copil nevinovat, născut nu la comanda sa.
Se ştie cum ajung copiii să aibă un părinte vitreg. În urma decesului / divorţului, copilul rămâne cu un părinte, care fie alege să îşi păstreze această poziţie, fie se recăsătoreşte. În urma căsătoriei, pot rezulta alţi copii, care devin fraţi şi surori vitrege. Având în comun doar unul dintre părinţi, intervine gelozia. Fiecare luptă pentru supremaţie în viaţa părintelui „bun”. Dar când, sub acelaşi acoperiş, unul îi are de partea sa pe mama şi pe tata, iar celălalt e doar rudă de sânge cu unul, bătălia este pierdută pentru cel din urmă. Asupra lui planează o vinovăţie care nu-i aparţine, un sentiment al excluderii că nu-şi găseşte locul într-o familie deja formată. Gândul că
